O carte în care candoarea autorului față de dependență se simte în fiecare rând parcurs. Privește cu blândețe spre pacienții care nu sunt altceva decât umbrele înfricoșătoare ale traumelor prin care au trecut. El însuși mărturisește că este un dependent de „cumpărarea CD-urilor, atenția publică, mulțumirile pacienților, uitarea de sine pe care o aduce afundarea în muncă, nevoia constantă de activități istovitoare sau distracții” (p. 238) și că este o persoană diagnosticată cu ADHD. „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței” (Editura Herald, București 2021) este scrisă în cheia neuroștiinței dezvoltării umane, iar pentru o bună lecturare și înțelegere a conținutului este necesară o minimă cunoaștere a anatomiei cerebrale.

Ceea ce-mi pare extrem de important în această carte este că autorul demontează fundamentalismul genetic și explicația că, în ceea ce privește dependența – „Totul ține de gene”. Acest lucru nu este valabil și astfel, dispar scuzele, alibiurile pentru absolvirea responsabilității personale. Cu toate acestea, aici nu este vorba despre a ne încărca sufletul cu vină sau reproș ci despre faptul că avem capacitatea de acționa preventiv, activ și proactiv în problema dependenței.

„Nu spun că genele nu au importanță – cu siguranță au. Doar că ele nu determină efectiv nici măcar comportamentele simple, cu atât mai mult unele atât de complexe precum dependența. Nu doar că nu există o genă a dependenței, dar nici nu ar putea exista vreuna.” (p. 219)

Gabor Maté tratează subiecte precum dependența de alcool, droguri și diverse substanțe, dar atinge și dependența de cumpărături, sex, tutun, jocuri de noroc. În egală măsură aflăm, în special din perspectiva neuroștiinței și epigeneticei, cum ajungem la dependență, dar și despre cât se poate vorbi de libertatea de a alege și alegerea libertății.

Am întâlnit una dintre cele mai convingătoare descrieri ale dependenței oferită de către un pacient al doctorului Gabor Maté: „A fost stupid … dar … uneori e ca și cum … cu dependența mea … sunt ca un adult prins în copilărie” (p. 191). O persoană dependentă, nu ajunge la maturitatea emoțională. Astfel, Gabor Maté, deschide un subiect dificil, acela al tipului de personalitate predispus la dependență. Peste tot, nu doar în România, există părerea că un om se va trezi prin consecințele pe care dependența le aduce asupra vieții lui, dar și a celor din jur, doar atunci când ajunge la „fundul sacului”. Cu toate că, în unele situații particulare, așa se întâmplă, nu toate persoanele care se confruntă cu fantomele scoase le iveală de dependență ajung să-și piardă familia, jobul, prietenii sau libertatea fizică. Majoritatea nu ajung însă, la fundul sacului (indiferent de gradul de dependență).

Punctul comun al persoanelor care dezvoltă dependențe este imaturitatea emoțională, iar dependența este un substitut nepotrivit pentru iubire:

„… caracteristicile care stau cel mai des la baza procesului de dependență: autoreglarea deficitară, lipsa diferențierii de bază, lipsa unui sentiment sănătos al sinelui, un sentiment de gol insațiabil și o capacitate scăzută de control al impulsurilor (…) Personalitatea dependentă este o personalitate care nu s-a maturizat. Atunci când începem procesul de vindecare, o întrebare cheie va fi aceasta: cum anume putem încuraja maturitatea în noi înșine sau în alții al căror mediu inițial le-a blocat dezvoltarea sănătoasă” (p. 242)

Este o carte scrisă cu vulnerabilitate, căldură iar aceste două aspecte o fac un bun îndrumător și partener în lungul drum al înțelegerii mecanismelor adicției și vindecării. Gabor Maté nu oferă doar concepte teoretice, paradigme, ci aduce și soluții realiste. De aceea, „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței” îți dă speranța că: „Nimic nu este pierdut” și este un instrument extrem de util practicii clinice și psihoterapeutice, însă este și o lectură lămuritoare, dar deloc agreabilă, pentru publicul larg. O recomand cu bucurie!