Recent, în cadrul concursului Tinere Condeie organizat la Călimănești, din jurul căruia am făcut parte, m-am întâlnit cu mai tânărul scriitor Darius Munteanu, și el membru al juriului prezidat de scriitorul Petre Crăciun, președintele filialei de literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România.
Darius mi-a dăruit volumul său de versuri, Sferturi de aleph, apărut anul acesta la editura Tracus Arte. Autorul este la al doilea volum după unul de proză scurtă apărut la editura Zorio, Scriitorul de vise, care i-a adus premiul pentru debut acordat de filiala de literatură pentru copii și tineret. Astfel, Darius Munteanu este printre cei mai tineri membri ai Uniunii Scriitorilor din România, premiul dându-i posibilitatea de a intra în Uniune.
Pe lângă multe expresii interesante din cartea lui Darius, cum ar fi: „tineri se întorc în șir de la piață/ cu găleți pline de adolescență”[1], aleg totuși să analizez, pe scurt, motivele animaliere din acest volum, pentru că abundă în ele. Găsim aproape în fiecare poem cel puțin un animal.
Din bestiarul lui Darius întâlnim animale alese probabil inconștient, dar care reflectă totuși ceva important din acest inconștient al poetului sau cel puțin din imaginarul acestuia. Apar specii dispărute, cum ar fi: mamutul („La mine pe cer/ nu mai erau poze negre cu mamuți”[2], „la Capătul Lumii/ miroase a cafea ieftină/ și a păr de mamut”[3]) , dinozaurii („imediat am trecut de angroul de lângă,/ de centru și de locul unde/ dormiseră dinozauri mai demult”[4]), dar și multe altele care încă trăiesc în natură.
Din marea încrengătură a nevertebratelor poetul alege animalele foarte mici: gândacii la modul general apar în mai multe poeme (Jocul, Imagine cotidiană, Poem…), furnicile (A murit Bucureștiul), puricii (Flori Lego, Ruine), omizile (Florării), păianjenii (Chec cu vișine), greierii (Poemul cu două scene). Întotdeauna acestea nevertebrate sunt la plural, sugerând o împrăștiere, o împărțire a ceva.
Dintre vertebrate, Darius alege cu precădere păsările: porumbelul (Bătrânul cu aripi de porumbel, Imagine cotidiană), gâsca (A murit Bucureștiul!), coțofana (Adresa?), papagalul (Înclinație, Țiuit), rața (Sferturi), vrabia (Tâmplărie), păunul (Nouăsprezece ani). Dintre amfibieni apare doar broasca (Poemul cu două scene), iar dintre reptile doar șerpii (Film pe cer) și o iguană (A murit Bucureștiul!). Lista mamiferele este puțin mai lungă: elefantul (Jocul, Țiut),hamsterul (În bloc este un tigru), tigrul (În bloc este un tigru), porcul (A murit Bucureștiul!), câinii (Sferturi, Ascultător),mâța (Poem de iarnă), coiotul (Florării), zimbrul (Țiuit).
De ce am insistat asupra acestor motive când volumul lui Darius are părți foarte bune, care ar fi putut fi criticate și lăudate cum se cuvine? Nu văd mereu volume de versuri cu atâtea motive animaliere și mi-a trezit interesul. Faptul că aproape întotdeauna animalele mici sunt la plural, iar cele mari sunt la singular îți poate da de gândit, nu-i așa? Dacă mai adăugăm că printre preferatele poetului sunt păsările, în special porumbelul, simbol al păcii, al purității, al speranței, al fericirii regăsite, al armoniei, al nevinovăției, al iubirii și mai ales al zborului, al înălțării, al ascensiunii. Toate acestea nu ne conduc decât la a lega imaginarul poetic al lui Darius de Regimul Diurn al lui Gilbert Durand[5]. Avem toate motivele să facem această legătură: bestiarul în sine al volumului, caracterul diairetic sugerat de animalele mici care se pot foarte ușor împrăștia, diviza, gigantizarea animalelor mari în comparație cu cele mici, ascensiunea sugerată prin motivele păsărilor, ba chiar într-un poem (Nouăsprezece ani) mai multe avioane sunt legate de păsări pentru a putea zbura.
Poate că am exagerat cu această analiză și poate că ar fi fost mai indicat să urmărim poezia lui Darius și nu motivele care o alcătuiesc. Vă asigur că poezia există și merită a fi citită!
[1] Darius Munteanu, Sferturi de aleph, editura Tracus Arte, 2026, p. 25.
[2] Idem, p. 14.
[3] Idem, p. 62.
[4] Idem, p. 30.
[5] Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, editura Univers enciclopedic, 2000, pp. 67-192.
Cosmin Andrei Tudor – scriitor, profesor, doctorand
A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este profesor.
Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).
A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.
Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.
