0 6 minute 1 an

Cea mai recentă carte de poezie a lui Dan Sociu – „Dulce și ieftin” – (Polirom, Iași 2025) este structurată în trei părți distincte, cu tonalități diferite. Poemele nu au titlu, iar cele din primele două părți sunt rimate. Într-un interviu pe youtube autorul își numea textele din acest volum „poezii rimate tâmpite”.

Prima parte ar putea fi poemele ori amintirile hormonale ale unui puber din comunism și adolescenț care a trăit în primii ani de tranziție spre capitalism. Ar putea fi, la fel de bine, versurile unui album rap în stil old school. Temele sunt brutale, fantezii sexuale cu directoarea de liceu care vine la ore „cu fusta de stofă strînsă pe cur”, unele care sunt la limita grotescului: „în apartamentele/aglomerate ca-n gară/ încercând să evite incestul// dar nu trec întotdeauna testul” (pag. 17) sau istorisiri vechi testamentare interpretate într-o manieră a împlinirilor nevoilor primare prin încălcarea celor mai elementare norme etice.

La primire la urgențe
dușmanii mei pe tărgi bătuți
așteaptă să fie cusuți
însoțiți de niște zdrențe
și de tovarăși prefăcuți
(pag. 38)

A doua parte este structurată stilistic, poeme din trei strofe, toate rimate și melodice, scrise într-un limbaj colocvial, poeme pamflet, anecdotice în care Dan Sociu este ludic, ironic pe teme banale, o ironizare a banalului (un sărut, o plimbare în Herăstrău, o beție care te duce-n șant sau fapte antisociale cum ar fi furtul dintr-o parfumerie).

fug grăsuțe gîfîind
cu genunchii la urechi
la Armeană-i Carmen
aș mînca un ramen

am mîncat iahnii pe iaht
fraier ești că arbeit macht
de vrei vomă roșie
vomită o roșie

în caz de diarîie
ciupește o lămîie
mîrlănii și mînării
ca molii în lînării
(pag. 48)

Partea a treia continuă scanarea cotidianului, a întâmplărilor sau rutinei domestice (mersul la piață, la dentist, bibliotecă, restaurant, la spital) dar și a celor care au o semnificație personală mai profundă („azi am fost la cimitir/ să văd mormântul bunicii”, la pomenire, la funeralii). Ultima parte a volumului este și cea mai consistentă valoric, are câteva poeme excelente.

„La pomenire, vin toți c-o față lungă
parcă le-a murit sufletul, nu doar bunica.
Eu, în schimb, zîmbesc, îmi amintesc
cînd îmi ascundea bomboanele, vicleană.
Îmi amintesc cînd îmi spunea să tac
că fac prea mult zgomot, că o deranjez.
Acum, în liniștea asta, mi-e dor de țipetele ei
și-mi vine să rîd, în ciuda privirilor posace.
Mi-a lăsat moștenire un ceas de perete
care se oprește mereu la ora cinci.
E ora la care mă trezea pentru școală
și-mi striga să mă spăl și să mănînc.
Acum, cînd îl aud ticăind, îmi aduc aminte
De toate bătăile pe care mi le-a dat
dar și de îmbrățișările strînse
cînd simțeam că lumea s-a sfîrșit.
(pag. 69)

„Dulce și ieftin” este un volum confesiv-diaristic care te face să zâmbești amar, de o aparentă simplitate, care trece de la nimicurile unei vieți cotidiene terne la reflecții profunde despre condiția și existența umană redate într-un lirism minimalist, auster, lucid, uneori anecdotic.

Am fost la piață
să cumpăr niște roșii.
Vînzătoarea mă întreabă:
Vreți roșii pentru salată?
Nu, îi răspund
vreau roșii roșii
pentru un sos roșu
pentru o fasole roșie.
Ea mă privește ciudat
dar de ce roșii roșii?
Pentru că-mi place roșul
și roșul mă face fericit.
Dar fericirea nu se mănîncă
zice ea cu un oftat.
Ba da, îi răspund eu
se mănîncă cu poftă.

CĂTĂLIN STANCIU – fondator, CVO

Psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară, Tiuk, Golan și pentru alte numeroase publicații. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2018). A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.

citește mai mult

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...