În lirica de familie ocupă deja locul central nume ca: Angela Marinescu, Elena Vlădăreanu, Diana Geacăr, Iustin Panța, Oana Ninulescu, Simona Sigartău, Dan Ciupureanu și nu numai. Roxana Baltaru construieştete din cuvinte Grădina de naftalină (Casa de pariuri literare, 2021).
Nu tema în sine e frapantă, ci maniera de a scrie a Roxanei Băltaru încadrează numele său într-un palier distinct. Rolurile unei femei în cadrul unei familii extinse sunt numeroase și într-un dezechilibru permanent, vocal, contrastant cu secvențele în care duioșia este piesa forte a acestei familii în casa căreia miroase a naftalină.
Grădina de față este grădina laitmotiv a unei copilării în care au loc tot felul de întâmplări, imagini vizuale interesante, dar ca tehnică realismul, sau așezarea oglinzii în fața realității cu tăietura pe text, construiește decupaje biografice în care tot ce este personal devine identificabil la nivel universal:
„când plouă mamele rămân/ în bucătăriile-balcon/ brațele moi/ apar și dispar în aburii de ciorbă.” (Apropiere, p. 32).
Rolul de gospodină atât de persiflat, de ironizat, de chestionat și în fond, iconizat în lirica românească este lait-motivul românismului, o descriere exactă a ceea ce e sau nu e în România femeia, a ceea ce reprezintă ea, social vorbind, care sunt îndeletnicirile ei imediat ce primesc un rol ca cel de mamă. A găti a devenit o funcție. Lirica Roxanei Băltaru nu face decât să pună lumina pe metehnele sociale.
Cum definește Roxana Băltaru copilăria?:
„copilăria, un scai tricotat în călcâi/ spui scufița roșie ți-au scos scaiul/ nu simți” (Compadrazgo, p. 22).
Al. Cistelecan scrie pe coperta IV: „Roxana e o farmacistă subtilă a stărilor, făcîndu-le să survibă aproape clandestin, dar inevitabil” și are dreptate pentru că nu cantitatea, ci calitatea dă nota finală a acestei cărți, vrea să fie o lirică de vindecare a „problemelor de familie”.
Familia este subiectul controversat, se face apel la flashback la tot ce hrănește acest bounding, aceste legături indestructibile, deseori invizibile, dar care se simt și pe care și cititorii le vor percepe, vor transcrie, vor conota, vor corela.
Dincolo de ce ar mai fi de spus, mi-a fost prietenă bună în drumul meu spre București, sper că va fi și prietena celor care ajung la ea. Aici trebuie să ai picioarele bine înfipte în pământ, căci realitatea te izbește, în cele din urmă, e vorba despre grădina lirică a Roxanei Baltaru, o inseparabilitate identitară.
GABRIELA FECEORU
Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;
Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);
