Prietena mea era fata babei
pe la margini vei bate în cuie durerea
și gurile rele
nu și ochii care nu vor uita niciodată casa în care visai să trăiești până a luat foc toată viața lor
cu un singur chibrite
 
Înainte să ieși pe poarta la care strigai
Cristian! Cristina! Hai să ne jucăm!
Cristina, Cristina! Ajută-mă la matematica că tatăl tău știe tot
Cristina, Cristina! vreau să mă dau în scrânciobul tău
Cristina, Cristina! mama ta e frumoasă
Cristina, Cristina! vreau fasole de la bunica ta
vei lua enciclopediile  Вреау сэ штиу  pe care le avea doar ea și biblioteca orășenească
 
Focul ți-a fript degetele și memoria.
Cineva din tine se întoarce când dormi în acea casă orfană și se plimbă prin locurile în care erai și tu fericit să fii
 
Casa aia s-a agățat de rochița ta și umblă după tine în lume, în flăcări cum e, ca să nu fie chiar singură singură.
Am înghițit o casă în flăcări
 
 
A vărsa sângele
Pastilele sunt ca palmele mamei
le primesc ca să cresc femeie bună
și atentă la nevoile altora
Le iau să mă găsească în același loc
plină de viață și fără smiorcăieli
Între mine și ceilalți e o coadă de păun
Toți ochii ascultă recitalul meu și nu clipesc
nu râd
nu plâng
nu se miră
doar așteaptă când voi țipa
eu însă nu pot
când eram mică mi-au smuls țipătul din faringe și au făcut din el spălător excelent pentru borcane în care pătrundea doar mâna mea micuță
Cu vocea-mea-spălător am șters toate urmele de sânge
nu sânge la care vă gândiți
un sânge care nu trebuia să fie
cum nu trebuia să fiu nici eu copil
 
Nurofenul meu este expirat
Trebuie să ai un
Mulțumesc
Mulțumesc
Scuze
Vă cer scuze
să le bagi ca un Nurofen
înainte să iasă pisicile negre de sub piele
să te taie când tocmai te pregătești să dormi
atâtea rânduri de dinți mestecă cuvintele tale
le scuipă apoi iar le mestecă până devin niște crengi ghimpoase ce te strâng de pulpe și-ti rup carnea de pe os
 
Țipi fără glas
Îl conservi în borcane
Orice cuvânt banal ca bună ziua
Îți scoată o nouă traumă în față
 de-a lui sau de-a voastră
 te scuzi până aprinzi paie în cap celui de-al treilea analitic care mereu calculează câte sunete ai de gând să spui
Sunt cuțit în mâna prietenei împotriva celeilalte prietene
au tăiat cu mine în macră
 
Până nu-ți bagi până la coate mâinile în sânge
și nu arunci acolo bisturiul
nu te lasă din îmbrățișări.
Până la pulpe zvâcâie inima nouă
 
bagă o mâna și te scot din cada fierbinte
tocmai pentru că ești gol
tocmai ca să-ți ofere un ajutor
 
doza zilnică
Minciuna născută
nu făcută din spaimă
m-a ținut de un deget toți acești ani
mă urmărea cu o privire ștrengară
ca un admirator căruia îi plac, dar mai tare îi plac minciunile mele tinerești
Dis-de-dimineață îmi vopsea toate gardurile pe unde urma să ajung
să fiu pe fază
să cred că sunt unde trebuie
aproape
 
Până a căzut într-o zi estrogenul
apoi jaluzelele de la geamul nostru
i-am zărit picioarele scurte și planurile mari
s-a aruncat asupra mea cu ochi de vultur și a țipat
Te iubesc
 
 
 
Buzele roșii sunt pentru femei nerușinate
Scrii caiete întregi cu citate frumoase pentru ca înțelepciunea să acopere imperfecțiunile
dar ele doar crapă piatra în patru și acolo te prăbușești
în sâmburele ei
unde nasc visurile care-ți ating coapsele
și-ți amintesc de calendarul din bucătărie
de femeia cu ochii închiși și buzele roșii întredeschise
 
prostia de care te temeai se întinde peste gânduri și teracotă
lași plăcerea să nu se mai teamă de tine nici tu de ea
sunteți vierme în vierme
 
Terfe din Tiraspol
Nu cred că cineva poate să mă ascundă mai bine decât m-am ascuns eu în bula de sticlă
înainte să mă încarci în corabia cu mărfuri
și să te gândești câte terfe încăp pe umerașele aduse din Tiraspol
ai zâmbit excitat
că cineva se sparge iar și iar sub presiunea ta
că scoți fir cu fir din ochii mei
ca să văd și eu jocul tău preferat
să ne jucăm amândoi
fără să știu că nu e joc
 
 
timbrul nu contează
Un grup de băieți amenință alt grup
dacă nu este fată mare o vom omorî
La bucătărie spăl vasele.
O furtună smulge ușile și ferestrele
urc în pod să strâng puișorii împrăștiați printre sacii desfăcuți
Puișorii sunt goi
 

Carnetul medical e poezia de care te temi
iadul tău e unic
și tu ești unul la unul cu gândurile lui
La rezonanța magnetică
coșmarurile voastre sunt de aceeași
textură
țepoasă
 
Dai mâna
și sunteți împăcați

Nadejda Ivanov (1988) este doctor în filologie, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” (Chișinău), membru al Centrului de cercetare a imaginarului „Phantasma”, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de critică și cercetare literară: „Vladimir Beșleagă sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine” (Știința, 2021); „Mircea Eliade. Oglinzile arhetipale ale erosului” (Epigraf, 2022). Prezentă cu poezii în revistele „Timpul”, „Poezia”, „Mozaicul”, „Planeta Babel”, platforma Noise Poetry ș.a.