M-am gândit de multe ori la elementele care ar trebui să-mi determine valorile morale, și am ajuns la concluzia că, orice acțiune care îngrădește drepturile naturale ale altcuiva este un act imoral. La ce mă refer când spun drepturi naturale? Ei bine, mă refer la un scenariu în care, după ce te-ai născut, ai drept la viață, și ai dreptul de a nu fi rănit, atât fizic cât și psihic. Desigur că există multe alte subcategorii, cum ar fi: dreptul la liberă exprimare, la a deține o proprietate și de a fi tratat în mod egal. Însă, cele două pe care le-am menționat inițial, le cuprind pe toate celelalte într-un fel sau altul. Cu siguranță mai bine ne-am uita la Locke, Hobbes, Rawls sau Kant pentru o discuție și înțelegere mai profundă atunci când vorbim despre lucruri de acest gen, dar noi avem nevoie de o bază simplă, și cât mai ușor de înțeles.

Societatea în care trăim nu este dominată de niște valori morale universale. Deși pare că putem fi, aproape toți, de acord că în majoritatea cazurilor, crima este un act imoral; părerile încep să se împartă atunci când vine vorba de drepturile oamenilor de etnii, rase, sau cu sexualități diferite. De aici putem să ne dăm seama că niciodată, oricât am vorbi despre drepturi egale, nu o să fim cu toții egali. Felul în care societatea a fost construită este de așa natură. Pentru a ajunge la orice formă de egalitate, avem întâi nevoie de echitate.

I. Observăm zilnic, la oamenii din jurul nostru, o inconsistență în crezuri. În fiecare situație, luând în considerare detalii care ar trebui să fie irelevante, aceștia trag concluzia care li se pare că le avantajează cel mai mult poziția. De exemplu, religia este importantă, și ar trebui să influențeze politica, dar doar atunci când este religia de care ei aparțin. Conform recensământului efectuat în 2011, 86,5% din români sunt creștini ortodocși, iar mai puțin de 1% atei/fără religie.[1] Datele despre religie de la recensământul din 2022 sunt însă inutilizabile din cauza volumului mare de informații care lipsesc. Ceea ce doresc să evidențiez cu aceste date este că există o majoritate religioasă în România, care dorește ca legile, care ar trebui, în teorie, să se aplice tuturor în același mod, să se muleze după crezurile lor.

Un eveniment în care această implicare a fost destulă de clară este Referendumul pentru Familie din 2018, care avea ca intenție schimbarea termenului între soți cu între un bărbat și o femeie, în Constituție, pe tema căsătoriei. Această inițiativă a fost sprijinită, din toate punctele de vedere, de către Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică.[2] Cum se face că într-o astfel de situație, care ține de drepturile omului, religia are un cuvânt care cântărește atât de greu? Cu siguranță dacă, să spunem, ateii ar avea un cuvânt de spun, creștinii nu ar fi de acord ca legile să fie modificate după crezurile acestora. Politica și religia ar trebui să fie separate pentru siguranța și pentru asigurarea drepturile egale pentru toată lumea. Doresc să aduc în atenție exercițiul de imaginație Original Position[3] sau mai popular cunoscut Veil of ignorance, care aduce în față un scenariu ipotetic, în care ar trebui să decizi care sunt principiile de bază ale societății, însă fără să știi care va fi poziția ta în această societate. Detalii precum sex, orientare sexuală, etnie, abilități sau situație materială, nu îți sunt cunoscute; astfel, te-ai asigura că principiile pe care le alegi nu te vor dezavantaja în niciun fel, indiferent de caracteristicile pe care le vei avea.

II. Generalizarea și stereotipurile joacă un alt rol important în societatea noastră automat, în sistemul nostru de valori morale. De foarte multe ori, opinia pe care o avem despre cineva este formată dinainte să cunoaștem absolut orice fel de informație despre persoană. Diferite situații, indiferent de natură, sunt tratate divers, atât legal cât și social, în funcție de percepția noastră despre persoanele implicate. De exemplu, dacă un bărbat este agresat de o femeie, experiența lui este luată, din start, în râs. În viziunea populară, bărbatul este cel puternic, cel violent, el este agresorul. Pe când femeia este cea slabă, ea este victima agresiunii. Astfel, experiența bărbatul va fi minimizată sau chiar agresiunea motivată de către replici cum ar fi: Dacă l-a putut bate femeia înseamnă că așa îi trebuie. Pe partea cealaltă, avem și situația, din păcate obișnuită, în care bărbatul este agresorul. Experiența femeii este, la rândul ei, minimizată și luată în râs; replici precum: Sigur a spus ea ceva, Dar cu ce fel de bărbații umblă?, De ce nu l-a părăsit/dat la poliție? sau altele de acest gen, sunt peste tot în comentariile de pe social media, la gura preoților și politicienilor noștri și la mesele de familiei de peste tot din România. Judecăți asemănătoare se fac și când diferența nu este dată de sex, ci de etnie, rasa etc.

Doresc să vorbesc despre Cognitive Bias sau mai simplu, prejudecată, adică o eroare în judecată care ne face să privim realitatea într-un mod subiectiv. Cel mai comun bias este cel al confirmării; este atunci când informațiile primite sunt interpretate în așa fel încât să susțină presupunerile deja avute. Din cauza algoritmilor de pe social media, acest bias este zilnic întărit, deoarece aceste platforme îți arată conținut cu informații cu care ești sau posibil să fii, de acord. Astfel, idei precum: Femeile trebuie să fie soții, și mame; Bărbații nu trebuie să plângă sau Homosexualitatea este un păcat sunt prejudecăți foarte greu de demontat, indiferent de cât de multe și raționale sunt argumentele. Gândirea critică, analiza obiectivă și luarea în calcul a unei noi perspective, ar trebui încurajată, cât de mult posibil. De asemenea, este important să ascultăm opinii cu care nu suntem de acord.

III. Raționalism versus empirism (sau a priori versus a posteriori), este o altă problemă care trebuie menționată aici; acești termini filosofici pot fi simplificați, astfel am obține obiectivism și subiectivism, deși, poate pare greu de crezut, experiențele personale nu sunt cea mai de încredere sursă. Avem posibilitatea de a accesa ușor statistici despre aproape orice ne interesează; și trebuie să înțelegem că atunci când vorbim despre statistici versus experiențe personale, vorbim despre a alege între numere și opinii. Am folosit cuvântul versus de câteva ori, între acești termeni, tocmai pentru a accentua diferența dintre ei și importanța înțelegerii acestea. Însă, fiind oameni, aceste filosofii o să se întrepătrundă mereu.

Cantitatea de experiențe pe care reușește un om să le trăiască, în comparație cu totalitatea experiențelor posibile, este infim. Pe lângă lipsa acelor experiențelor, nici cele trăite nu sunt de încredere. După cum menționam la punctul anterior, din cauza contextului în care ne-am născut și trăit, fiecare are prejudecăți, care se reflectă în felul în care interpretăm fiecare experiență personală.

To be a rationalist, however, does not require one to claim that our knowledge is acquired independently of any experience: at its core, the Cartesian Cogito depends on our reflective, intuitive awareness of the existence of occurrent thought.[4] În traducere: A fi raționalist, totuși, nu presupune ca cineva să susțină că ale noastre cunoștințe sunt dobândite independent de orice fel de experiență: în esență, Cogito-ul Cartisian depinde de conștientizarea noastră reflexivă și intuitivă a existenței gândirii observabile.

Deci, ideal nu este să încetăm să mai luam în considerare propriile experiențe, ci să le analizăm mai mult, și să încercăm să aflăm alte informații pe tema respectivă. Marea majoritate a informațiilor pe care le avem despre conceptul de cauzalitate sunt empirice; chiar dacă cunoaștem efectul aferent, pași cauzali cu care ajungem până acolo sunt de multe ori greșiți. Este important să aflăm cât mai multe informații, cât mai obiective și corecte, pentru a putea trage o concluzie obiectivă.

Is Justified True Belief Knowledge?[5] întreabă Gettier; acest subiect a mai fost explorat în trecut, în dialogul platonician Theaitetos. Pe scurt, ești pe un câmp și vezi ceea ce pare a fi o oaie, așa că o să concluzionezi că pe câmp este o oaie. Însă, nu este o oaie, este de fapt un câine; problema intervine atunci când afirmația ta: Pe câmp este o oaie, este corectă, deoarece în spatele unui deal, pe același câmp, chiar este o oaie. Deci, credința ta este adevărată, dar este ea cunoaștere? La bază, problema nu este atât de grea sau complexă, însă este un exercițiu bun de imaginație, pe care am putea să-l facem din când în când.

IV. În continuarea întrebării lui Gettier, doresc a vă întreba: Este fapta bună a unui credincios chiar o faptă bună? Nu doresc a minimiza ajutorul religiei atunci când vorbim despre ținerea în frâu a enoriașilor, pentru că, din păcate sau fericire, frica de pedeapsa divină este mai puternică decât orice alt fel de pedeapsă trupească sau mustrare de cuget. Aici cred că intervine și problema; faptul că un credincios nu face rău altcuiva doar din frica de iad sau face o faptă bună doar pentru că va fi răsplătit în viața de apoi. Ar trebui să cultivăm o mentalitate sănătoasă, care să fie opusul individualismului, să promoveze respectul și corectitudinea. Dacă cineva, care dorește a ucide dar nu o face doar din frica de Dumnezeu, renunță la credință? Ca societate, din cauza lipsei unui sistem de valori morale uniform, nu avem o plasă de salvare pentru astfel de situații.

Codurile de etică, de la diferite instituții, nu sunt respectate mai niciodată, iar pedepsele sunt, de cele mai multe ori, aproape nule. Profesori care doar schimbă facultatea sau școala, polițiști care doar schimbă secția, adică mai pe scurt, nu există repercusiuni. Nu avem un sistem legal care să se îmbine cu cel etic, sau în orice caz, nu destul încât să putem trăi cu toții în pace ca atei. Din păcate, creștinii găsesc pace și înțelepciune în vorbele preoților și profesorilor de religie, și cred orbește opiniile acestora despre orice.

V. Nu doresc a concluziona cu idea: Colectivismul este calea spre un sistem moral comun; însă adevărul este undeva la baza acestei idei. Avem nevoie de o etică de viață cât mai corectă pentru toată lumea, și pentru a o mia oară, cât mai obiectivă. Este în regulă ca ceva să te deranjeze – cum s-a îmbrăcat o femeie pe stradă, sau că se pupă bărbat cu bărbat – dar ține acest comentariu pentru tine. Ai dreptul la opinie, însă pe lângă faptul că libertatea ta de exprimare se oprește atunci când ceea ce spui instigă la ură/violență, opinia ta nu este mereu importantă. Și încă mai vital decât faptul că nu este importantă, este că aceasta trebuie să fie mereu deschisă la schimbare.

Suntem atât de obișnuiți cu niște valori pe care le-am învățat de când ne-am născut, cu care și cei din jurul nostru sunt de acord, iar cum cel mai comod act este doar să le urmezi în continuare, asta și faci. Uită-te la problemele care se discută pe televizor, în social media, și în discuțiile cu prietenii și familia, și analizează argumentele aduse în discuție, pune-te în locul victimei – dacă este cazul – sau încearcă să vezi situația în termeni mai tehnici. Documentează-te, citește, ascultă opinii diferite, și gândește-te la cea ce crezi tu despre ceea ce se întâmplă, nu ce crede partenerul, prietenii, sau oricine altcineva. Pe o notă mai haioasă, nu uita zicala: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

[1] Institutul Național de Statistică, Recensământul populației și locuințelor 2011, pg.13

[2] Redacția Hotnews, „Coalitia pentru Familie” anunta strangerea a peste 1,3 milioane de semnaturi in vederea modificarii Constitutiei, 2016

[3] Freeman, Samuel, „Original Position”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Winter 2023 Edition), Edward N. Zalta & Uri Nodelman (eds.), https://plato.stanford.edu/entries/original-position/

[4] Markie, Peter and M. Folescu, „Rationalism vs. Empiricism”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Spring 2023 Edition), Edward N. Zalta & Uri Nodelman (eds.)

[5] Edmund Gettier, Is Justified True Belief Knowledge?, From Analysis. vol. 23 (] 966).

ANA MOLV (pseudonism literar, n. 2001) este scriitoare și studentă la Filosofie.

A debutat cu proză scurtă pe platforma Laconic. A publicat cu Revista Echinox, Revista Ficțiunea, și Planeta Babel. De asemenea, a apărut în revista australiană Fluff și în Nowhere Girl Collective din UK. Nu în ultimul rând, primul eseu publicat se poate regăsi în Revista Psyche.