În luna iunie a acestui an, am asistat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu la reprezentația spectacolului teatral-muzical Simfonie și lumină (cu titlul original Moods), un spectacol de aproximativ o oră despre o orchestră în mișcare creat de Roy Oppenheim și Zohar Sharon, împreună cu The Revolution Orchestra de la Opera din Israel. Pe site-ul festivalului, evenimentul se anunțase drept o îmbinare dintre muzica de orchestră, mișcarea scenică și proiecțiile video, atât de lumini, cât și de cuvinte. În plus, spectacolul se afla sub semnul unei mențiuni din Pina Bausch: „Nu mă interesează cum se mișcă oamenii, ci mai degrabă ce îi mișcă.” Fiecare moment al seriei e inspirat de câte un motiv din muzica lui Chopin, iar seria se încheie cu Radiohead.
La fața locului însă, îmi dau seama că Moods transmite mai degrabă o întrebare referitoare la ascultarea propriu-zisă a muzicii, dar și a celuilalt care vorbește și că intenția din spatele realizării e una aproape psihanalitică. Dacă am putea să ne privim inconștientul prin mrejele stărilor zilnice, prin clinchetul sunetelor înconjurătoare sau al jocului de lumini, cum ar arăta el? Considerând afirmația lui Jacques Lacan că inconștientul este un fapt în chiar discursul care îl stabilește și îl conturează, putem deduce de aici că acesta nu poate fi abordat pe cale directă, mai mult, că el trebuie interpretat asemenea unui joc de puzzle din spuneri, gesturi, cuvinte de spirit, lapsusuri vise și alte obiecte ale ficțiunii. Ca și cum cuvântul nu ar sta niciodată pentru sine însuși, ci pentru ceea ce ascunde el, respectiv pentru ceea ce devoalează și denaturează în fiecare clipă, cu fiecare actualizare a sa între sedimentele trecutului și proiecțiile viitorului sau, în limbaj psihanalitic, între castrare, juisare, imaginar, subiectivarea traumei, refularea și întoarcerea refulatului, momente esențiale între continuitatea și curgerea a ceea ce noi numim trecut-prezent-viitor. Apar proiectate în fundalul scenei cuvinte născute din lumină, cuvintele ca un refugiu subliniind natura terapeutică a actului comunicării, de-a dreptul vindecătoare ținând cont de tema de anul acesta a FITS, Miracol/ Wonder. Apoi, suntem martorii jocului interșanjabil dintre om-cuvânt, cuvânt-om, cuvinte de multe ori suprapuse, omul-vioară și vioara-om, omul-lumină și lumină-om, pentru ca spre final să ni se aducă aminte, mereu la nivel inter- și supratextual, de cuvintele în flăcări din rugul aprins. Muzicienii se mișcă și dansează în spațiul scenei fără vreo partitură și fără indicațiile din bagheta dirijorului, așa cum propriul instrument le indică într-un mod singular și inedit.
Piesa teatral-muzicală Moods pune în relief, încă din primele minute, un om așezat pe marginea patului care caută metafora; e imaginea poetului care caută poezia tocmai înăuntrul său. Totuși, metafora se definește ca substituirea unui semnificant cu celălalt în actul denominării sau ca un raport de asemănare între două realități, pe când metonimia are la bază un raport de vecinătate sau de relație logică între doi termeni, prin reducerea ansamblului la un detaliu specific. Într-o direcție diferită față de lingvistică, Jacques Lacan atribuie metonimiei posibilitatea individului de a-și găsi locul în dorința sa. De exemplu, în Seminarul IV. Psihozele (1955-1956), Lacan afirmă că „de o manieră generală, ceea ce Freud numește condensare este ceea ce numim în retorică metafora, iar ceea ce el denumește prin deplasare este metonimia.”[i] Metafora nu e un simplu ornament, ea are nevoie permanent de un partener care să o descifreze, de psihanalistul care, în dispozitivul analitic, e responsabil de prezența și de adresa inconștientului. Ce vrea să transmită faptul însuși de a vorbi? Ce stă în spatele a ceea ce se aude și a ceea ce insistă sau persistă, revelând fără îndoială unicitatea proprie a subiectului? Aceste întrebări își pot găsi răspunsul în cuvintele proiectate spre finalul spectacolului, și anume: „Ce este o metaforă, dacă nu o piruetă verbală?”, o formulare sclipitoare care m-a bucurat nespus și m-a surprins prin stranietatea sa și prin referința la verbul care creează și instaurează. Realizarea excepțională a lui Roy Oppenheim și Zohar Sharon se încheie în aceeași notă poetică și psihanalitică cu care debutează: „Eu sunt un ecran de subtirare”, dorind să sublinieze în mod repetat că miza se află între, între mișcarea a doi semnificanți, a două viori ce se acordează simultan…, între enunț și actul enunțării, adică un transfer care are la bază un dialog și care conturează un dar.
Sursa imaginilor: https://www.rev-orch.com/moods/
[i] Redau în acest loc întregul citat în limba franceză: « Cette opposition fondamentale de la métaphore et de la métonymie est quelque chose qui est ici important à mettre en relief. Pourquoi? Parce que dites-vous bien que dans tout ce que Freud a mis en relief originellement dans les mécanismes de la névrose ou dans les mécanismes des phénomènes marginaux de la vie normale, du rêve, ce ne sont pas les dimensions métaphoriques, ni d’identification qui dominent. C’est très précisément le contraire, à savoir : ce que Freud appelle la condensation, c’est ce qu’on appelle en rhétorique la métaphore, et ce qu’on appelle le déplacement, c’est ce que je viens de vous expliquer en vous parlant de la métonymie. » (J. Lacan, Psychoses, Staferla online, p. 178)
Noemina Câmpean este poetă, eseistă și practică psihanaliza în România și în Franța.
Deține un doctorat Summa cum laudae în Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2016), Facultatea de Litere, cu teza „August Strindberg și Ingmar Bergman. Perspective comparatiste asupra durerii inocentului” (devenită ulterior carte publicată în 2018, Școala Ardeleană & Eikon Cluj Napoca), pentru care a obținut o bursă de studii doctorale la Academia Română din București.
Noemina organizează Colocviul Internațional de Cinema, Teatru și Psihanaliză (2018, 2019, 2021 și 2022). A publicat articole despre relația polimorfă dintre cinema, teatru și psihanaliză la Strindberg, Bergman, O’Neill, Herzog, Zanussi, Jelinek, Haneke, Beckett, Milo Rau ș.a.m.d. A beneficiat de stagii de cercetare la Universitatea Jean Moulin Lyon 3, Franța, și la Universitatea din Copenhaga, Danemarca. Volume de poezie publicate: Nudul lui Pilat (București, 2005); Culori ectopice (București, 2022).
Premii literare: Marele Premiu al Festivalului de poezie Nicolae Labiş şi Premiul revistei Luceafărul, ed. a XXXV-a, Suceava, 2003; Premiul I la etapa naţională a Festivalului de literatură Efigii lirice, ed. a III-a, Târgovişte, 2003; Premiul de debut al Festivalului de Poezie Romulus Guga, ed. a XI-a, Tîrgu- Mureș, 2003; Premiul Fundației Culturale Vasile Netea la Concursul județean de poezie Serafim Duicu, ed. a III-a, Târgu-Mureș, 2003; Premiul al III-lea al Festivalului Naţional de literatură Tudor Arghezi, secțiunea Bilete de papagal, ed. a XXIV-a, Tîrgu Cărbuneşti, 2004; Premiul DJCCPCN Mureș la Festivalul Național de Poezie Religioasă Credo, ed. a IV-a, Reghin, 2004; Premiul Editurii Tipomur și al DJCCPCN Mureș la Festivalul de Poezie Romulus Guga, ed. a XII-a, Tîrgu-Mureș, 2004; Premiul al III-lea al Festivalului Naţional de literatură Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2004; Premiul al II-lea al Concursului Naţional de Poezie George Suru – sub semnul de taină, ed. a XII-a, Caransebeş, 2005; Premiul Fundației Vasile Netea pentru volumul Nudul lui Pilat la Festivalul de Poezie Romulus Guga, ed. a XIII-a, Tîrgu-Mureș, 2005; Premiul Naţional Junior al Uniunii Scriitorilor din România şi M.E.C. pentru vol. Nudul lui Pilat, Bucureşti, 2005; Premiul pentru poezie al Cenaclului Săgetătorul la Concursul Naţional Tinere Condeie, ed. a XXXVIII-a, 2005.
