Cătălin Stanciu: Încep cu o întrebare pe care o adresez tuturor celor cu care vorbesc în formatul acesta. Spune-mi, te rog, cine este Bogdan Suceavă și ce mărturie depune despre sine?

Bogdan Suceavă: De meserie cititor de cursă lungă, am deschis ochii în lume și am privit întâi biblioteca. Am învățat să citesc pe un Atlas geografic, ceea ce mi-a indus o pasiune de a călători și a vedea cât de mult se poate la fața locului. Am plecat din România la 26 de ani și am trăit apoi alți 26 de ani în Statele Unite. Inițial mi-aș fi dorit să plec doar pentru câțiva ani, dar a fost să fie altfel. De la o distanță de 10,000 de km de România am imaginat un ciclu de romane care să investigheze momente de schimbare a societății; eu îl numesc ciclul transformărilor. Sunt autorul unui proiect supra-romanesc, care include romanele Republica; Miruna, o poveste; Noaptea când cineva a murit pentru tine; Venea din timpul diez; Avalon. Secretele emigranților fericiți și Vincent nemuritorul. E probabil că acest ciclu de romane reprezintă lucrarea cea mai amplă care va rămâne după mine. Dar lucrul de care sunt cel mai mândru e volumul de poeme Peisaj de furtună la Indianapolis, apărut în 2022, și care reunește texte scrise în mai bine de 30 de ani de poezie. Cât despre cercetarea matematică, nu mi-a fost teamă să investighez câteva probleme dure, așa cum a fost problema subvarietăților puternic minimale (cine e mai înzestrat să facă din problema aceea formidabilă mai mult decât am obținut eu), sau chestiunea celei mai generale forme topologice în care funcționează spațiile Barbilian (o problemă care m-a preocupat acum mai bine de un deceniu, și pe baza căreia am scris o lucrare apărută în Houston Journal of Mathematics). Sunt încântat că am predat o multitudine de cursuri superbe la Cal State Fullerton, de la geometria suprafețelor la topologie, de la analiză reală la structuri algebrice, plus de câteva ori istoria matematicilor. E posibil să mai fi uitat câte ceva, dar ajunge, deocamdată.

Există o conciliere între matematică și literatură sau mai bine spus există sau a existat vreodată o „ceartă” între ele? Cum te ajută realismul din matematică sau structurile logice ale matematicii în literatură? Să fie doar o simplă „coincidență” matematică modelul propus de către academicianul Solomon Marcus?

Modelul matematic al teatrului propus acum o jumătate de veac de Solomon Marcus în Poetica matematică e un excelent algoritm de plănuit romane sau piese de teatru! L-am folosit pentru a planifica puneri în scenă, Solomon Marcus a avut dreptate să cuantifice întâlnirile dintre personaje și să inventeze un mod de a analiza teatrul astfel. I-am povestit prin 2008 cum i-am adaptat modelul la planificat romane și s-a amuzat: era un sistem de analizat întâlnirile din scenă, cred că nu s-a așteptat să-l vadă convertit și pus la lucru în felul acesta. Dacă a existat vreo tensiune în viața mea între a face matematică și a scrie literatură? Da, este extraordinar de greu să le faci pe amândouă în același timp. Greu până la consecințe cumplite asupra sănătății, nu recomand asta. Au fost perioade când am suferit din greu. Gândurile împărțite nu-s bune, sufletul împărțit nu are cum să-și găsească pace. Cum să ai mai mult de 24 de ore într-o zi? Cum să le faci pe toate? Vrei să nu dispari pentru familia ta, vrei să îți faci și meseria, cum să le faci pe toate? Pe de o parte doream să calculez, era un stil de a gândi, o paradigmă ce nu te lasă să te oprești din muncă până nu ai ieșit la liman. Pe de altă parte, literatura e cu totul altceva, un alt flux al gândirii, o aventură intrinsecă a limbajului. Apropo, după 15 volume scrise în română în California, cu pagini scrise în română în zile când nu vorbeam româna, cum aș putea vreodată spune că n-ar fi existat niciodată vreo tensiune între viața de zi cu zi (unde era matematică pe pâine ) și proiectele literare? Cum ziceam, nu recomand nimănui. Nu la nivelul acesta.

Fără a frivoliza (sper că nu am făcut-o cu întrebarea anterioară) este matematica o poezie sau o formă de cultură?

Matematica e o parte a culturii. Matematică bine făcută nu e doar matematica de cercetare, cea pe care o fac foarte bine puțini oameni pe lume (dintre cei ce nu apar la televizor, ei trudesc în umbră, cu modestie și mult talent), ci matematică bine făcută e și cea explicată bine în sala de curs sau în sala de clasă de la liceu, matematica de calitate explicată publicului larg, sau componenta ei umanistă convertită pentru a servi privirii noastre, ca să cuprindă întregul lumii.

Sunt absolvent al unui profil matematică-fizică în timpul liceului, dar m-am orientat, la facultate, spre științele socio-umane. Ce crezi că determină destinul profesional?

Pasiunea și dragostea. Speranța că poți lucra perioade îndelungate motivat de pasiune. Orice altceva e o alegere care mai devreme sau mai târziu nu dă bine.

Spuneai cândva că matematica, implicit matematicienii, nu pot minți. Științele sociale încurajează minciuna socială ca formă de conviețuire socială, comunicarea absolut sinceră fiind de nesuportat. Cât de sinceri putem fi astăzi cu semenii noștri? Cât de mincinoși putem fi în literatură?

Acea afirmație a fost, din nefericire, scoasă din context și a ajuns în titlul unui interviu pe care l-am acordat acum un deceniu. Nu am avut nici un control asupra acelui titlu, eu nu aș fi produs tăietura aceea. Afirmația mea inițială era că matematicienii sunt antrenați să producă demonstrații, să folosească silogismele pentru a stabili adevărul, și că un matematician bine antrenat pe cale academică, dacă e un bun profesionist al disciplinei sale, ar putea să discearnă bine adevărul.  Dar dacă mă întrebi despre minciună în literatură, intrăm pe un teritoriu fabulos. Isabel Allende glumea spunând că e o autoare de minciuni, înțelegând prin aceasta că a scris literatură de ficțiune, iar Mario Vargas Llosa a scris un volum superb intitulat chiar așa, La verdad de las mentiras. Există un adevăr inerent pe care literatura de ficțiune îl scoate la iveală, pe care-l căutăm atunci când citim literatură. Dacă se cere să recurgem la literatură de ficțiune pentru a ajunge la adevăr, iată că recurgem la minciună pentru a atinge adevărul.

Privesc omul ca pe un multiplu de subpersonalități, în funcție de rolurile și de statusurile pe care le are. Din perspectiva asta, ai tendința de a face o comparație între tine și Dan Barbilian? Dar între tine și Ion Barbu?

Nu, eu nu aș face comparația asta. Dan Barbilian a fost un gigant în matematică, a inventat metrica apolloniană (ceea ce azi numim spații Barbilian), a inventat un domeniu întreg, ceea ce în Mathematical Classification se numește ring geometry, și e asociat cu numărul de clasificare 51C05, realmente comparația e imposibilă.

Plecând de la întrebarea de mai sus, în contextul ultraspecializării contemporane în detrimentul omului universal al trecutului și continuând jocul, ce nume i-ai alege scriitorului Bogdan Suceavă?

Eu sunt întâi de toate scriitor, și cărțile mele stau mărturie pentru asta. Marele meu noroc e că cea mai importantă experiență a mea a fost studiul matematicii. Am avut marea binecuvântare de a lucra la Michigan State University cu un mentor extraordinar, profesorul Bang-Yen Chen, de la care am învățat că e important să îți aduci contribuții creative în tot ceea ce faci. Sunt un scriitor cu un antrenament diferit.

Conform psihoterapiei adleriene, în spatele fiecărui comportament stă o motivație. Care este motivația din spatele Adâncului acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, dar a scrisului tău, în general?

La Universitatea din București, unde am studiat 6 ani matematică (1989-1995), și am terminat cu un master în geometrie, nu am învățat la nici un curs nimic din geometria lui Dan Barbilian. E păcat că tradiții importante se pierd în universitățile românești, și tare aș vrea să văd decanii și rectorii universităților preocupați să păstreze ce au cel mai de preț în moștenirea instituțiilor pentru care lucrează. Cum ziceam mai înainte, marele meu noroc a fost că am studiat (inițial împotriva opțiunilor mele, pentru că așa era sistemul acolo, și era un sistem excelent) multă topologie la Michigan State University, și asta mi-a deschis poarta spre o mai înaltă înțelegere a ceea ce s-a întâmplat cu ideea de modelare matematică a spațiului în decursul secolului XX. Dacă nu urmam multe cursuri de topologie la MSU nu știu cât aș fi înțeles din lumea lui Barbilian. La trei ani după ce mi-am încheiat studiile din Michigan, când mă aflam în California, am devenit curios să înțeleg ce era în acele lucrări ale lui Barbilian, cea din 1933-1934, plus cele din 1958-1961, care o continuă, care inițial erau de geometrie metrică, dar care azi sunt studiate de experți în domeniul analizei matematice (pentru că subiectele de investigație migrează și evoluează). Pașaportul meu spre înțelegere a fost munca profesorului constănțean Vlad Boskoff, care a descifrat singur lucrările lui Barbilian și care m-a învățat cum să citesc lucrările-sursă.  Acest ajutor a fost aur curat. După ce am scris multe lucrări alături de Vlad Boskoff despre spațiile Barbilian, detaliu academic combinat cu potriveala norocoasă că am predat vreme de două decenii fundamentele geometriei  la California State University, Fullerton, din diverse puncte de vedere și cu sisteme axiomatice diferite, am realizat că destinul m-a purtat într-un loc privilegiat. Pot înțelege o parte din matematica lui Dan Barbilian, mai precis exact acea parte a preocupărilor lui care erau obiectul central al reflecțiilor lui în perioada când a pus laolaltă poemele din Joc secund. După cum se vede, traseul meu e singular și greu repetabil. Nu știu cine ar mai putea lucra atât de mult azi cu același conținut. Tu mă mai întrebi care e motivația scrisului meu, în general… Ar fi nevoie de un întreg volum ca să explic fiecare motivație în parte, pentru fiecare text! E posibil ca texte diferite să aibă motivații dintre cele mai diferite. Aici am răspuns doar despre recent apăruta monografia dedicată lui Barbilian: am scris cartea aceasta pentru că am înțeles ce s-a întâmplat, și am simțit că munca mea era necesară. A fost un act de datorie față de cultură.  Față de cultura română în particular.

Care sunt temele care ți-au marcat scrisul, preocupările, obsesiile care se repetă? Care sunt întrebările la care, prin literatură, încerci să găsești un răspuns? Ce răspunsuri ți-a oferit matematica?

În literatură ajung să transpară mai-mult-decât-obsesiile, și anume traumele. Trauma exilului (pentru cineva care nu se gândea că va pleca, după toate aceste decenii, hai să recunosc, o traumă este…), apoi mai vechea traumă a zilelor Revoluției, despre care am scris cu venele deschise. În romanele mele se tot întâmplă revoluții, de unde să vină preocuparea asta? Crezi că are de-a face cu momentul acela nenorocit când am avut sentimentul că s-a tras în mine și am luat-o la fugă pe strada Edgar Quinet, în decembrie 1989? Mi-ar fi plăcut să nu am o asemenea sursă de inspirație și pur și simplu să scriu despre norii de pe cer. Nu am avut parte de luxul de a fi obsedat de povești de dragoste. Cât despre matematică, mi-a oferit și-mi oferă plăcerea de a mă izola de lume pentru ore în șir, când lucrul la câte o problemă frumoasă te ține într-un paradis al rigorii și strălucirii.

Ce te face să consideri cultura română ca fiind matură?

Posesoare a unui modernism nobil, cu un secol XX plin de artă de excelentă calitate (cu toate opiniile aberante pe care Academia din anii `50 le-a emis despre sculpturile lui Brâncuși), tot ce avem de făcut e să continuăm teme importante ale culturii noastre. Iată ce am încercat eu acum: la 93 de ani de când a fost publicat volumul Joc secund, de Ion Barbu, explicăm o estetică a căror fundamente filozofice sunt importate din câmpul istoriei matematicilor din a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Nu e vechiul adamism românesc, cel cu noi începuturi, în fiecare zi un nou început, cel cu reinventarea roatei, aici e cu totul altceva, reflectăm împreună despre o temă a modernismului românesc, construim pe marginea lui, ne întrebăm ce impact are asupra poeziei sau artei de azi un gând de la 1929, e ceva viu și cu consecințe în literatura de azi. Faptul că ne permitem luxul unui act de continuitate e un act de maturitate al unei culturi. Și nu suntem singuri! Câți dintre artiștii sau universitarii de azi nu produc asemenea acte de zidire pe fundamente ale unor gânduri moștenite din generațiile culturale precedente? Mai mult încă, simplul fapt că putem avea astfel de conversații despre literatură și motivațiile ei, despre componenta umanistică a matematicii, despre aspecte transdisciplinare ale poeziei, asta mi se pare profund și important. Nu pornim de la zero, construim cu temei. Acesta este un act de maturitate al culturii.

Știu că ești foarte ocupat. Sunt bucuros că ți-ai făcut timp pentru a-mi răspunde. Îți mulțumesc!

Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci tu pentru cultură!

Bogdan Suceavă s-a născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeş. A studiat matematica la

Universitatea din Bucureşti (licenţă 1989-1994, master 1994-1995) şi la Michigan State University (doctorat, 1996-2002, sub conducerea profesorului Bang-Yen Chen, cu teza New Riemannian and Kählerian Curvature Invariants and Strongly Minimal Submanifolds).

Din august 2002, profesor în Departamentul de Matematică de la California State

University, Fullerton, SUA. Peste 80 de lucrări de matematică, cele mai multe de geometrie, apărute, între altele, în Houston Journal of Mathematics, Taiwanese Journal of Mathematics, American Mathematical Monthly, Mathematical Intelligencer, Beiträge zur Algebra und Geometrie, Differential Geometry and Its Applications, Czechoslovak Mathematical Journal,

Publicationes Mathematicae, Results in Mathematics, Tsukuba Journal of Mathematics, Notices of the American Mathematical Society, Contemporary Mathematics, Historia Mathematica şi în alte reviste. Editor a trei volume apărute în colecţia Contemporary Mathematics publicată de American Mathematical Society. Membru al Departamentului distins de American Mathematical Society cu premiul pentru Mathematical Programs that Make a Difference, 2022. Este unul dintre autorii distinşi cu Premiul Pólya al Mathematical Association of America, pentru o lucrare cu un titlu inspirat din opera lui Dan Barbilian: Un iluminism eclectic. Aplicaţii alegeometriei afine, scrisă împreună cu A. Glesser, M. Rathbun şi I.M. Serrano.