opened white book
0 12 minute 8 luni

Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+ de Răzvan Adrei (Editura OMG Publishing, 2022)

Răzvan Andrei (născut în 1981, la Galați) este poet, pictor, traducător și redactor de carte. A publicat de-a lungul timpului în reviste ca Adevărul literar și artistic, România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 și Poesis Internațional. A debutat cu volumul Jazz pentru iguane și alte poeme (BrumaR, 2018, reeditare Curtea Veche Publishing, 2019). În anul 2020 a câștigat premiul I la secțiunea „Poezie” în cadrul Burselor și rezidențelor de creație literară Fundația Cărturești, iar rodul acestei rezidențe l-a constituit volumul Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, apărut în 2022 la editura OMG Publishing. Asupra acestui din urmă volum mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Aș începe prin a spune că această cronică, departe de a fi una de întâmpinare, este mai curând una de concluzionare. Pentru că această carte a fost încă de la apariție în centrul atenției atât al cititorilor cât și al criticii, stârnind valuri de reacții diverse. Inclusiv pe site-ul Goodread, cartea este fie adulată, fie desființată. Și este cumva și firesc, având în vedere faptul că este un volum în care autorul își pune pe tavă viața privată care din întâmplare este una „marcată” de homosexualitate. Și am pus ghilimele numai pentru a descuraja de fapt prejudecata socială.

De altfel, ideea de bază a cărții nici nu este atât homosexualitatea propriu-zisă, cât mai curând identitatea de sine, înțeleasă în cel mai profund mod cu putință, așa cum reiese de altfel chiar din primul poem al volumului, poem pe cât de copilăros, aparent, pe atât de profund în esența sa:

Închid ochii, număr în gând:/ 1, 2, 3, 4… 10 –/ Nu-s în vârstă,/ dar am îmbătrânit –/ Din lume au mai rămas doar două, trei coordonate/ Proptite una-ntr-alta; niște bârne de Sequoia/ Constrânse de o minte bezmetică să execute un/ dans tautologic./ Dincolo de Operă, peste Dâmbovița,/ Cerul e o fojgăială de purici;/ Patinează pe ecranul televizorului meu cu tub/ Comutat pe o frecvență anapoda./ Răzvan Andrei – sibarit eșuat pe tejgheaua unui/ Starbucks,/ Împrăștiindu-și lapții pe trotuare, dând de pomană/ Ultimul ort rămas în portofel./ Pe după tomberoane și stâlpi,/ Pe după piciorul de pod mă caut –/ În ochii câte unui trecător/ Aproape răpus de pelagră,/ În cocoașa unui paznic de cimitir./ Să mă scuip și gata./ Număr din nou:/ 1, 2, 3, 4… n./ Cine mă ia cu lopata?”.

O altă dimensiune pe care o atinge poezia lui Răzvan Andrei este cea politică, care se întrepătrunde la rândul ei cu tema căutării identității de sine. Și pentru că în mentalul colectiv, politica LGBT+ este asimilată politicilor neomarxiste, egalitariste, acesta își denumește primul poem politic din volum, Mao II & 1/2, deși după părerea mea nu există nicio urmă de neomarxism în acest poem, ci este doar politică pură, bazată pe critica unei lumi decerebrate ce stă să sucombe sub propria-i nerozie:

Totul pe sub ceruri e haos,/ Iar treaba asta-i excelentă!/ Ai zice că n-ai despre ce scrie –/ Bombe atomice încă există, așa-i,/ Dar numai pentru a constrânge America și Coreea de Nord/ Să ia micul dejun împreună./ O mai ții minte pe fetița sudaneză –/ Numai piele și os, cu un colier în jurul gâtului/ De parcă urma să meargă la nunta șefului de trib –/ Pe care tocmai se pregătește s-o devoreze vulturul?/ Îți amintești de Jackie ieșind din burta avionului/ Cu taiorul înflorat de creierii lui Kennedy?/ Poeții curenți sunt convinși că scatoalcele/ Încasate la întâmplare –/ În averse, ca boabele de grindină/ Jucând darabana pe un acoperiș de tablă/ Într-o zi instabilă –/ Sunt un fel de atenționări mistice,/ Mesaje ieșite din mintea-ogivă a vreunui/ Zeu șleampăt./ Agățat de gâtul meu ca o cârpă jilavă/ Atârnată de cremona înfiptă-n cercevea,/ Iubitul meu tăcut, febril, în curul gol,/ Îmi filează gândurile –/ Cârduri, cârduri de gărgăuni ieșiți la păscut/ Lujerii verzi din câmpul conștiinței/ Translatat din spațiu în plan”.

Bineînțeles, pudibonzii de serviciu deja vor fi strâmbat din nas la versul „Iubitul meu tăcut, febril, în curul gol”. Dar eu nu văd aici nimic ostentativ. Da, cu adevărat ostentativ poate fi considerat poemul hit al volumului, Paprika TV, în care Răzvan Andrei se dezlănțuie și vorbește cât se poate de direct despre identitatea sa sexuală asumată și tot ce implică aceasta inclusiv din punct de vedere intim. Fascinant este însă faptul că, o face cu atâta naturalețe și asumare încât efectul scontat, acela de a șoca, de a da cu tifla pudibonzilor și tuturor celor căpușați de preconcepții, tinde să se diminueze simțitor, o minte sănătoasă, înțelegând imediat că sunt lucruri pe care trebuie să le accepți ca atare, fără a căuta să le judeci sau să le înțelegi:

Ne futem în cur. Sex anal, adică./ Punctul G al bărbaților e-n cur./ Ce nu-i de înțeles?/ Avem păr la pulă și pe coaie și la cur./ Și sugem, ne lingem. Ne facem rimming./ Eu lui Alex, Alex mie./ Ne lingem în cur./ Se vede?/ Când o bagi și o scoți/ Iese și căcat. Dacă n-a mai fost timp de clismă./ Dacă a mâncat prune și a băut lapte./ De exemplu./ Iese./ Se spală, mă spăl și o luăm de la capăt./ Facem ce niciun activist nu poate/ Face cu atâta claritate, cu atât aplomb –/ Ne futem în cur de parcă am scrie versuri:/ Asta-i mărturisirea de credință, depoziția, adevărul”.

Am citit opinii ale unor cititori oripilați de excesul de „păr” și de visceralitate, în general, care considerau că asta nici nu ar fi poezie. Dar tocmai prin asta ea devine poezie în cazul de față, prin frustețea versului care devine manifest, sau cum spune poetul, „mărturisire de credință”. Știu, sunt opinii care afirmă că ideologia nu are ce căuta în poezie, sau dacă totuși apare, să fie susținută estetic. Dar inclusiv în cazul de față putem vorbi despre o estetică minimalistă grefată pe una asumat confesiv-mizerabilistă. Deci avem și estetică din destul.

Mai mult decât atât, în materie de estetică, Răzvan Andrei își dă adevărata măsură abia în partea a doua a volumului, în poemul care dă și titlul acestuia, Raport către Walt Whitman, un mega –  și totodată meta-poem, în care acesta, pe lângă faptul că își arată admirația pentru părintele poeziei beat americane (pe care îl vede ca pe un demiurg al poeziei) și pentru filosofia lui despre artă și viață, atinge o mulțime de teme nevralgice, cum ar fi raportarea Bisericii dar și a societății în general la LGBT+, tranziția de la identitatea heterosexuală la cea homosexuală, ecologia, și nu în ultimul rând, politica dezastruasă a României, reușind un adevărat poem (în poem) patriotic, în adevăratul sens al cuvântului, adică nu unul patriotard, în care acesta ceartă și înjră România, nu din ură sau dezgust, ci tocmai pentru că o iubește și o vrea revenită la suprafață, pe linia de plutire:

Îngrășată cu salpetru, întinsă pe plajă-n curul gol, crăcită pe stadioane,/ România intrată în comă, România cu coarnele ei de triceratops,/ România care fată ca o scroafă și-și mănâncă purceii,/ România, chiar te doare-n cot că suntem în derivă?/ De unde dracu’ emiți atâta prostie & atâta ură & atâta venin?/ România, de ce te comporți ca o viperă?/ România, leapădă-te de șmecheri & șefi de bloc & băieți unși cu toate alifiile,/ Lasă-i pe cei buni să te ajute, mai citește câte o poezie!/ România, ai pe mâinile tale câteva milioane de oameni -/ De ce-i lași să moară snopiți în bătaie de ăia care ură & fură & zâmbesc mieroși?/ România, n-ai să mă bagi în seamă pentru că ești ipocrită/ și credințele tale se opresc în tăietura portofelului, / Pentru că vrei tot doar pentru tine & pe ăia care n-au îi trimiți să plimbe ursul./ Însă eu n-am cum să tac/ iartă-mă, mami/ n-am cum să nu-ți fut una zdravăn peste rât”.

Așadar, ceea ce ne oferă Răzvan Andrei în acest volum este o poezie pură, ce cuprinde toate dimensiunile esențiale ale poeziei: mesaj, emoție, nerv, duritate, libertate dar și responsabilitate, explorarea sinelui dar și a societății, și inclusiv vocația de manifest, poezia fiind menită să dărâme zidurile șubrede și să reclădească societatea pe valori profund umane.

ROMEO AURELIAN ILIE (RAI)

s-a născut pe 27 februarie 1988, la Slobozia, Ialomița. Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și al unui master în teologie la Universitatea din București.

Din anul 2008 publică poezie, cronici de carte și eseuri literare și teologice în diverse reviste culturale, printre care: Convorbiri literare (Iași), Timpul (Iași), Timpul din România (Ediția de Chișinău a revistei Timpul), Tribuna (Cluj – Napoca), Actualitatea literară (Lugoj), Bucovina literară (Suceava), Poesis International (București), Dilema Veche (ediția on-line), Fragmented Voices (Cehia), A Too Powerfull Word (Serbia), New York Magazine (S.U.A.), Kametsa (Peru).

În anul 2018 a debutat cu volumul de poeme Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul  la editura Tracus Arte, în urma câștigării premiului „1, 2, 3 și” în cadrul Premiului Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, ediția 2017, iar în anul 2022, i-a apărut un al doilea volum de poeme, Lacrima Tatălui, la editura Casa de pariuri literare.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...