De-am fi fost luați de crivăț
și aduși captivi în

timp cu gratii ca la temnița cea mai mare din lume cu
un nume ciudat pe care îmi e
destul de greu să îl pronunț cum
dorothy gale a rămas captivă cu totto chiar cu
totto chiar cu totto în
în tărâmul de basm ca în
albă-ca-zăpada sau nu
mai știu ce basm era nu
îmi mai aduc aminte și chiar de
mi-aș aduce nu aș mai putea să
îi pronunț numele căci m-a
oripilat de-a dreptul cu
cu soarele care răsare de la vest la est cu
oamenii de zăpadă care fac oameni cu
oasele de la dinozaurii care
cred că au murit și dacă nu poate s-au
îmbrăcat în rochii și smochinguri să
meargă la nuntă în paleolitic
și și
de am fi privit cu coada ochiului înțepat către
adulții din noi sau adulții din curtea inimii vecinului
care stau într-un
colț și se miră de
arterele care îi înconjoară sunt
oameni de afaceri și se gândesc să
investească sau
sau chiar să
dărâme ceva nu știu nici ei nu știm nici noi nu știu nici ei
sau sunt
avocați și caută oameni să îi apere sau
sau sunt polițiști și caută oameni să îi aresteze
sau sunt medici și verifică dacă sunt
sănătoase arterele sau ce o mai avea inima
și de-am mai fi copii să alergăm după înghețată
la colțul străzii la singura prăvălie
și să privim spre adulți oricum suntem
mai mici decât ei și să ne minunăm cum
marea și râul și izvorul și soarele și luna
și noi trecem nu rămânem nu
și ne scufundăm în fum de țigară pe
pe leagănul din spatele alunului din curtea din spate
și ne descotorosim de scrumul de țigară ca
timpul de oameni

Văd cu ochii ce văd inima
inima ta

și inima mea cum se
sprijină una pe cealaltă într-un tango mai
lent mai lent ca de obicei cum cu
brațele tale îmi ții sufletul cum cu
brațele mele mă cuprind de al meu
îți aud inima cum își
ridică vocea ca o soprană în fața publicului
și cu puterea mea mă întorc spre răsărit
ca să fac o făclie

cu brațele mele te cuprind
cu mâinile tale simt iubire

Stă sus printre luceferi și stele cu
ochii în șapte să

păzească versul ce zburdă din
filă în filă din caiet în caiet
din editură în editură din
mână în mână cum
aleargă în goană calul lui
harap-alb în goană când el strigă precum
o domniță la ananghie cu
părul lăsat până în călcâie
și cu rochia scurtă până la genunchi
căci spânul aleargă printre casele oamenilor
și oferă cărbuni copiilor nevoiași și
se strâmbă la oamenii bolnavi și se
plimbă din susul în josul străzii
și intră pe geam și deschide ușa ca să
aerisească în casa întreaga și
iese prin horn ascultând cu ochii și văzând cu urechile
fiecare mișcare și faptă rea ca să
poată răsplăti fiecare copil cu o joardă
iar poetul se miră de mișcarea ritmică a
stihurilor ce dansează tango și trec în
tandem trecerea de pietoni de la
colțul purgatoriului dintre carul mic și carul mare
ca să ajungă tot mai aproape de stele și
să ajungă tot mai mult în mințile oamenilor și
să șadă în dreapta tatălui de vers
lângă eminem al veacului de nesfârșit
care cunoaște ordinea fiecărei litere și a
fiecărui sunet

căci cu eminescu a început poezia
căci prin eminescu nu se va sfârși
căci cu eminem al poeziei
poezia se cunoaște de la sunet până la vers
și se întinde spre sorii zilei de apoi

Despre Timeea Ivan

Studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. A publicat poezie în revistele (selectiv): Apostrof, Hyperion, A Too Powerful Word (Serbia), Banchetul, Ancheta literară, Astra Blăjeană etc, precum și pe platforma culturală: „O mie de semne”.

Membră a Cercului Literar de la Cluj.