#deshumări, Dana Ștefan

E ceva vreme de când am citit #deshumări, debutul Danei Ștefan la Editura Tracus Arte (București, 2025), și ceva m-a împins să reiau cartea, să recitesc poemele pe care le-am marcat cu post-it-uri și, desigur, să scriu despre invitând la lectură. Încă mă gândesc la acest volum ca la un gest dublu: violarea tăcerii și asumarea murdăriei care vine odată cu adevărul scos la suprafață. Titlul nu trimite la o recuperare curată, muzeală, ci la o operație riscantă, făcută cu mâinile goale, fără mănuși simbolice. E un teren mâlos în care autoarea sapă cu mâna, iar poezia nu se uită înspre trecut, ci îl atinge, îl smulge din pământ și îl lasă să se așeze pe piele, pe limbaj, pe relații.

Puzzle

Încerc să fac o familie din piese

împrăștiate

care s-au pierdut în diferite etape

să le adun la un loc

cu mine cea de acum

să le leg cu sârmă

să țină

de ce

Titlul este o promisiune de gest, iar volumul încearcă să o onoreze poem cu poem, printr-o arheologie afectivă în care familia, legăturile, funeraliile, vinovăția, credința și dorința sunt scoase la lumină cu o delicatețe care uneori se împiedică de propria timiditate. Vocea poetică e în continuă căutare, ca și cum ar încerca să-și asume un aici, uneori prea mare. Volumul nu se mulțumește cu efectul ușor, cu poezia de salon, și tocmai asta îi dă energie: nu e o simplă confesiune, ci o trecere, un proces, din întuneric în vizibil, din fragilitate în asumare, din durere în sens. Nu e o poezie care se spală pe mâini, ci una care acceptă murdăria ca parte din materie.

Ceea ce rămâne memorabil sunt imaginile construite din contraste, din coliziuni neașteptate. Cerul e o cutie craniană, lângă stele neuronii fac sinapse spune totul despre relația cosmosului cu interiorul uman, iar această fuziune între micro și macro devine o temă recurentă. Galaxia, Calea Lactee, stelele și constelațiile apar nu doar ca motive decorative, ci ca rezerve de sens, ca punți către ceva colectiv, către ceea ce ne unește dincolo de fragilitate.

O altă dimensiune reușită este raportul cu lumea socială și cu credința, privite prin filtrul întrebării critice. În #curiozități, poezia devine un spațiu de observație și judecată fără moralism. Rămâne întrebarea: ce se întâmplă cu sensurile vechi când lumea se schimbă, când religia devine figură de serie (isuși pe bandă rulantă), când credința intră în circuitul consumului?

Volumul se înscrie într-un registru liric care îmbină eroticul cu fantasticul; corpul este prezent ca teren de confruntare și revelație, iar poemele despre natură și despre realitatea deformată de pandemie aduc un registru de observație socială. Dialogul dintre frică, izolare și gesturile mici, aproape banale, capătă o dimensiune mai largă, iar în acest sens poezia invită, chiar și fără să o spună explicit, la coeziune și la gândire critică.

Constatare

E atât de frumos aici și atâta singurătate

Lumina doare, iar luna nu e

decât un glob spânzurat de tavan

în salonul unui spital de nebuni

Pescăruși desfrânați frâng zdrențele cerului

Scuturând pomul cu stele

În concluzie, #deshumări este un debut cu direcție clară și energie proprie. Nu toate poemele ating aceeași forță, dar toate sunt animate de aceeași dorință: de a scoate la lumină, cu mâna murdară, ceea ce altfel ar rămâne îngropat. E o carte care promite și care anunță o poetă în căutarea unei forme mai ferme, dar care deja știe să pună întrebări importante și să facă din memorie un teritoriu de explorare.

Lavinia Băra este din Sibiu. A absolvit Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” și Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” în același oraș-mamă. De profesie este educatoare. Iubește să citească de când se știe și scrie poezie. Nu a debutat încă în volum. I-au apărut poezii pe platformele Noise Poetry, Haimanale literare, O mie de semne și în revistele Golan, Planeta Babel, criticarad.ro, Meridianul, Rapsodia, Noduri și semne. În 2025 a publicat poeme în trei antologii: „O tandrețe strict teoretică” (coord. Marian Mihai, Editura Cartex), „Pădurea imaginară” (coord. Ovidiu Baron, Editura Astra) și „ANTOLOGEEK II – o privire poetică asupra subculturilor muzicale de ieri și de azi” (coord. Andrei Zbîrnea, Editura pentru Artă și Literatură). O puteți găsi și în spatele mini-cronicilor de pe pagina de Facebook Cămăruța Bookisită. Spune că fără doza de lectură & scris și-ar pierde echilibrul: le consideră un refugiu în lumea haotică în care trăim și o punte de legătură cu umanul.