Raul Popescu, tristețile lui van helsing. Manual pentru o inevitabilă apocalipsă, Tracus Arte, 2024
Apocalipsa inevitabilă vine furtunos, destrămând idealuri și scopuri, mânjind și făcând un timp tumultuos să dispară, așa cum ar putea să dispară ultima speranță a umanității. După proză, Raul Popescu își încearcă mâna pe poezie și reușește să alchimizeze evenimentele negative și să le confere nuanțe suportabile. Găsește instrumente în lirică pentru ca umanul să poată tolera, îndura, suporta dezirabilul imposibil. Se înscrie în trendul poeziei minimaliste într-o manieră neoromantică dark:
„mi-am tăiat gâtul în fața ușii dormitorului tău/ antifonat” (cântecel, p. 15).
Ce este cu tristețea lui van helsing? Cum poate fi schimbată tristețea în bucurie? Van helsing nu este decât o perdea, un motiv, un pretext pentru mărcile de tip flash-back. De la iluzii la aspecte concrete nu-i decât un singur pas. De la stabilitate la instabilitate nu-i decât o linie fină de străbătut. Hedonism și suprafețe strălucitoare și acel articol specific – little black dress – care n-are cum să lipsească pentru ca tabloul să fie perfect conturat, ori tocurile înalte:
„aș vrea să mă refugiez/ pentru totdeauna/ în liniștea pantofilor tăi/ cu toc de 7,5/ aruncați lângă pat” (memento, (variantă), p. 41).
Caius Dobrescu scrie un Avant-propos, un fel de cuvânt înainte/ prefață, în care vedem că salută această carte de 91 de pagini, aici, pe de o parte – titlurile poemelor sunt notate cu cifre romane: I, II, III etc., iar pe de cealaltă parte – poemele poartă titluri precum: „cântecul”; „mecanism”; „resturi”; „exercițiu” etc.
Cine e van helsing și ce face el? La aceste întrebări răspunde poemul:
„van helsing își amintea/ prea bine durerile cărnii/ durerile bolilor/ durerile trădării/ sau ale bătrâneții/ însă nu simțea decât un gol/ sub coasta stângă acolo/ unde nu mai ajungeau/ nici lama cuțitului/ nici glonțul/ nici umbra acelor iubiri inventate în/ dormitoare aseptice și pustii/ ca un câmp pârjolit în plină vară.” (XXXIX, p. 71).
Reflecții existențialiste, care par să-și tragă seva dintr-o etică tolstoiană, dintr-un set de valori și credințe la care se dorește întoarcerea, un paradox complex al spiritului uman, nici numai lumină, dar nici numai întuneric, întotdeauna un spațiu al alternării energiilor și al slăbiciunilor, al negării și renegării, al întoarcerii la sinele autentic. Raul Popescu pariază pe o carte de înscris în panoul celor mai mari confidențe trecute sub bagheta unui vânător renumit, nici nu mai are nevoie de a fi trecută în marile topuri literare pentru că:
„inima mea nu mai este de mult a mea” (XXXVII, p. 69).
GABRIELA FECEORU
Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;
Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);
