brown wooden chair
0 2 minute 1 an
*** 

drumul acesta nu duce nicăieri 
dincolo de granițele timpului 
nu se vede nimic 
nici că ar veni un birjar c-o caleaşcă 
să te ia să te ducă 
doar singurătatea e la pas cu tine 
prin acest nimic
când drumul acesta nu duce nicăieri 
te simți obosit 
și ți se pare că tragi după tine 
pe acel birjar cu caleaşca lui care ar fi trebuit 
să te ducă 
să te ducă dincolo de noapte 
către ziuă



*** 

e ultima zi în care mai plouă 
azi mi-am pus toate hainele la uscat 
și mă plimb în sufletul gol 
cu tălpile 
pe margine de cer 


*** 

te-ai așezat subtil 
în mintea mea 
nu ca o lumină 
ci ca o negură peste câmpie 
unde satul 
doarme 
în liniștea de zi cu zi 

ca să vezi cum mă zbat 
în trupul acesta de lut 
în nesomnul meu 

în singurătatea mea 
care nu se mai termină 


*** 

au venit niște vremuri de furtună 
însă 
am învățat să merg 
pe arcuri 
electrice 
fără să-mi fie electrocutat zborul 
am învățat 
să-mi iau propriile tălpi în spinare 
și să merg fără să mă înțep 
în sârma ghimpată 
arcul electric 
mă sugrumă 
acum învăț să respir

VICTOR – LUCIAN BOTA (poet)

Absolvent al Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii din Cluj-Napoca. Locuiește în Municipiul Aiud.

A publicat poeme în revistele: Itaca, Banchetul, Discobolul, Revista Nouă, Oltart, Sintagme Literare etc.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...