Într-o perioadă în care poezia religioasă pare desuetă, Aurel Pantea și Ionel Ciupureanu țin stindardul discursului hiperexistențialist deschis comunicării cu divinitatea. Romeo Aurelian Ilie le calcă pe urme acestor titani ai poeziei contemporane, și Lacrima Tatălui (CDPL, 2022) confirmă că se poate scrie poezie autentică pe teme biblice fără să epateze și fără emfaze de amator, lax, „pe înțelesul tuturor” cum spune Moni Stănilă, sau „cu limpiditatea celui care știe că lumina se poate scrie”, cum consemnează Robert Șerban pe coperta IV.

După debutul cu Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul la editura Tracus Arte, în anul 2018, Romeo Aurelian Ilie revine cu Lacrima Tatălui. Împărțită în trei segmente: Se întorc demonii în Rai; 24mp; Alzheimer, conține 85 de pagini de poezie, blesteme, ritualuri, ispitiri și răstălmăciri ale unor pilde biblice. Colocvial și provocator este limbajul poeziei lui Romeo Aurelian Ilie, unde acțiunile generează emoții, melancolii, nostalgii și reverii, o urmă veche într-o garsonieră de 24mp, comunicarea cu lumea e mai degrabă profesională și doar atunci când e absolut necesară.

Prin cartea lui R.A.I. se trece ca prin Biblie, ca printr-o mare învolburată, nu de puține ori ai senzația că citești chiar Biblia, poți avea un soi de Déjà vu. Ce facem cu cei care își caută propriul interes? Ce facem cu cei ce nu se limitează la propriile adevăruri? Ce facem cu zumzetul din jur, cu locuitul între patru pereți? Ce ne-au învățat „Tablele legii”? Cine educă valorile etice în omul modern? Cine este Dumnezeu? O serie de întrebări ne fac să studiem mai îndeaproape problema evoluției umane și a relației om-divinitate. Cât este intervenția divinității asupra destinului uman, cât este, de fapt, destin?

La fel ca Marcus Aurelius în Gânduri către sine însuși, R.A.I., activează un warning al viciilor și virtuților, al metehnelor și al automotivării și evitării propriului sine. Stilul colocvial al poemelor dă senzația că totul se întâmplă aici și acum, fiecare convorbire cu sinele, fiecare analiză a vieții de scriitor de articole. Lacrima Tatălui este acel gen de carte-călăuză edificatoare pentru genul liric în panoul de plachete din anii cei mai recenți. Căci de la câștigătorul premiului Traian T. Coșovei la debut, nu puteam să ne așteptăm decât la o surpriză venită de hăt departe, de pe plaiurile Ialomiței, o carte care nu trădează și nu dezamăgește, o carte-om și prieten loial.

Gabriela Feceoru (ROMÂNIA, Petroșani) 1993.

Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;

Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);