Feminismul are mai multe rațiuni de a exista. Voi asuma două dintre ele.

În primul rând este un protest în fața tratamentului nedemn și nedrept aplicat femeilor, respectiv împotriva misoginismului (disprețului și desconsiderării femeilor fiindcă sunt femei), a sexismului (accesul interzis sau net diminuat la educație, profesii, poziții de putere, resurse publice, tratarea egală la performanță egală, chiar accesul la performanță și recunoașterea acesteia) și a patriarhatului (regimul de putere de gen prin care un sex, anume cel bărbătesc este net favorizat). Desigur că, în acest sens, feminismul nu mai are rost atunci când dispar misoginismul, sexismul și patriarhatul. Dar au dispărut ele cumva și noi nu am aflat?

În al doilea rând, cum femeile au început să existe ca subiecți ai istoriei abia de un secol încoace, ele trebuie să își facă un loc sub soarele public prin gen proxim: civilizația deja moștenită și diferență specifică: creația și civilizația care le exprimă experiențele specifice și diferențele de vederi în privința experiențelor general umane. Feminismul încurajează asumarea creativă a diferențelor. Este ferment cultural pentru asumarea femeilor ca femei, fără complexe și fără să se simtă copleșite până la a paraliza în fața creației masculine. Mai mult, le ajută să înțeleagă că este timpul să contribuie neîngrădit la cultura și civilizația care urmează.

Mihaela Miroiu – teoreticiană și militantă feministă, profesoară universitară

Feminismul ne este încă necesar astăzi, în România, și va mai fi până când vom reuși, ca societate în ansamblu, să reducem atitudinile misogine. Nu-mi fac iluzia că le vom putea elimina vreodată complet. Nu doar la nivel declarativ, verbal, ci și ca politică sexistă în acordarea de oportunități unei categorii în detrimentul alteia. Feminismul e obligatoriu cât încă va mai exista cineva să reacționeze la ideea de feminism cu întrebarea zeflemitoare: „Mdaaa, voi sunteți din alea care vor să omoare toți bărbații?”

Anca Zaharia – scriitoare

Feminismul în Romania înseamnă, pentru mine, acel proces psihologic și social de redobândire a echilibrului rolului femeii, a însemnătății și a puterii acestuia. Să fi fost femeie în Romania a însemnat lipsa de putere, dominare de către un sistem patriarhal și reducerea acestui rol doar la câteva dintre dimensiunile ei. Femeia a fost ținută adesea în rol de îngrijitoare, femeie de casă, mamă, uneori soție sau parteneră. Însă, a fi femeie nu înseamnă doar atât. A fi femeie înseamnă o complexitate de trăsături și roluri. Înseamnă a fi și lideră, inovatoare, creatoare (nu doar de copii), prietenă, iubită, deschizătoare de drumuri și multe asemenea. Feminismul mai înseamnă în Romania actuală, o perioadă de tranziție și poate, uneori, de extreme, în care multe femei trebuie să treacă prin roluri de bărbați pentru a echilibra balanța lipsei de libertate și putere din secolele anterioare. Iar după o astfel de perioadă, se va instala mai mult echilibru. Susțin femeile în redevenirea lor, susțin bărbații în a susține procesul de re-echilibrare al rolurilor de gen, atât de specifice umanității.

Andreea Neagu – psihoterapeut

Chimamanda Ngozi Adichie spune că ar trebui să încetăm să vorbim despre feminism atunci când acesta devine redundant. România este o țară sexistă și misogină — de la presă la ce se întâmplă în viața de zi cu zi, e ușor de văzut că există încă multă marginalizare și prejudecăți împotriva femeilor și minorităților. Suntem deficitari, ca societate, din punct de vedere al toleranței și înțelegerii unor lucruri destul de elementare. E legală căsătoria queer la noi? Sunt persoanele trans în siguranță? Poți ca femeie să mergi pe stradă în fustă fără să fii sexualizată? Trebuie să avem grijă întotdeauna să ne referim la feminism ca ceva inclusiv care include nu doar drepturile femeilor, ci și ale minorităților. Simt că feminismul e absolut necesar, dar dacă mă întrebi care este rostul lui, atunci: dărâmarea și lupta împotriva prejudecăților, educarea, empatia, siguranța, simplul fapt de a da generațiilor viitoare dreptul să-și reprezinte corpurile așa cum simt de cuviință.

Ramona Boldzisar – poetă

Mă gândesc des la Iulia Hasdeu, Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), Jeni Acterian, Regina Maria a României, Cecilia Cutescu-Storck, Sofia Nădejde. Ele au demonstrat că pot ocupa aceleași scaune și funcții ca bărbații și au deschis uși pentru femeile care le-au urmat. Lucrarea Silvanei Rachieru Includerea/ excluderea socială a femeilor în România modernă (1878-1914) ilustrează foarte bine poziția femeii în societatea Românească. Româncele au obținut drept de vot în 1938. În 1903 femeile se puteau angaja ca moașe doar dacă prezentau un „certificat constatând buna conduită”: „Certificat prin care bărbatul sau părintele, în caz cînd candidata nu este măritată, consimte ca soţia sau fiica sa să urmeze cursurile școalei. Acest certificat va fi legalizat de autoritatea respectivă. Cînd candidata este văduvă prin deces, prin divorţ, va dovedi, în primul caz decesul soţului, prin extractul de moarte, în al doilea caz divorţul, prin sentinţa de divorţ, rămasă definitivă şi transcrisă la ofiţerul stării civile. Femeile în instanţă de divorţ nu sunt admise.” Educația românească încă reprezintă 2 universuri paralele ca în serialul Stranger Things. Eu nu spun că aceste tablouri ale lui Goga, Eminescu, Blaga, Arghezi, Caragiale, Rebreanu etc. ar trebui date jos de pe pereți, șterse de praf și în locul lor – agățate figurile scriitoarelor contemporane. Spun doar că ar putea să încapă undeva alături – scriitoarele care marchează educația prezentului prin contribuțiile lor literare. Este ca atunci când fiica intră în casa părinților care nu mai sunt, dar rudele apropiate îi tot cer să nu pună tablouri noi cu ea, să le lase pe pereți pe cele ale răposaților, fără vreo semnificație anume, doar din pură nostalgie, fiica se simte controlată, simte că nu e lăsată să-și joace rolul, să fie pe pereții casei ei, că nu e liberă, că nu ea, ci mereu un altul e personajul principal. Asta simt și scriitoarele zilelor noastre. Că dreptul lor de a fi vizibile pe pereții casei literaturii țării lor nu e valabil pentru ele și că politicul le taie puterea de a se exprima și a fi vizibile. Rostul feminismului este să le ofere femeilor o reprezentare cât mai corectă în societate și să scoată la lumină cantitatea lor de muncă. Pentru că femeile nu vorbesc despre munca lor, nu au timp. Au multe responsabilități. Viața lor s-a oprit undeva în anul 1938 cu tot cu pseudodrepturile.

Gabriela Feceoru – poetă feministă