woman looking at sunset
0 8 minute 1 an
Rug

m-ating de tot să pot pricepe
chiar dacă nu dintru-nceput
poemele sunt îndoiala
în trupul de sub spartul scut
şi-i prea stupid în cortul vostru
în care voi cu sacii plini
vă daţi în petec ori de-a surda
numai poetul peregrin
nemulţumit de-aşa scofală
se lasă-ncinerat pe crini...

Timbru 

erele glaciare chiar se măsoară

câte s-au strâns în peretele-acesta posac

râd, camuflez al tristeţii capac

dureroasă pomadă zăpada

şi zelul cu care-mi cade pe cap

cât să mai fie până la-nnodarea

poveştilor

ce necesară-i uneori o poveste

în care să crezi – hai să zicem – de luni

până sâmbătă seara,

talpa respiră cald petrecută de lut

metalul melancoliei dă trupului

luciul atât de plăcut al îmbătării de sine

când podelele râd în răsfrântă lumina

fructului sanctificat şi muşcat de-un sărut

fără-ndoială, toate-ale lumii ajung într-un punct,

totul se vrea scotocit şi băgat în seamă

în infinit ingrat zăcământul cunoaşterii

o durere numai a mea se-nfruptă din mine

umilită de seve

tot înainte dureri radicale, ofuri

medievale-n gheara posesiei, obsesiei,
(toate fir-ar să fie-n progresie)

vanitatea nu le mişcă pe toate din loc,

dar nu e vorba desigur numai de asta-n

craterul câtor repetabile palme fizice,

metafizice cum

adevărul scapără rar şi blând

ca surâsul unei seminţe-n adânc

care-a visat sub zăpadă

mugurii pofticioşi de lume-ai pădurii

eu, încăpăţânat-melancolica,

mă împresor şi cu ţăndări de

vânt...

poetul om 

arterele rămân carnivore
tot primitivă li-e vrerea
cu alte cuvinte sunt şi eu om
poetul este un om
antisentimentală mă vor, să nu stânjenesc
să scormonesc portmonee, tarife
zilnice (le mai spun afişele 
tragediei: «înţelege-te singură»)
- iată flerul câtorva insomnii de jăratic
şi de ce nu, suspine?!
când aţipesc întrebările
în javra de trup repetent
mă destind între cine ştie ce drumuri
în fapt mă sacrific
jalnic mânuită de împrejurări
am curajul suprem să calc
pe sufletu-mi incandescent
mă rog sa rămân totuşi cât mai terestră
din dureri şi contraste mă umanizez
mă vindec de orice orgolii
suntem în stare de-o viaţă frumoasă
chiar dacă am murit
astăzi trăiesc mai departe
mă spăl în ape mai limpezi
mai adăpostită, mai puternică-n
ştiinţa de sine...

terapie 

rupt de podea ca din cuie
cauţi un suflet în jur, într-un vis, într-o carte
pagini proeminente ţi-arată 
cum să mai ieşi din nevoi
anemii, astenii de sezon, zbor caligrafic prin foi
realitatea fierbe până te-apasă
să mă simt îmi tot spun ca acasă
las fereastra uscată din mâini
o hrănesc cu iarba albastră
mătura cu coadă a melancoliei 
scutură fărâmele negre de gând
steaua mea blândă se-mbracă de sărbatoare
se va lăsa (pesemne) (o vreme)
privită-ndelung
adevărul zgârie strecurând umilinţe
trupul mânuit de fisuri (mi le vor)
caracatiţa melancolică zvârle flori tuturor
asigurându-i de o puzderie de sentimente
(şi aici se poate vorbi de-un succes al mecanicii)
bătăliile strâns câştigate ori primite de trup
defilează-n oglinda tristeţii
cât să-ţi spui la ce bun
măştile voastre mă muşcă de faţă
mai bine vă uit
sufletul îşi caută fără-ncetare
cetate şi scut ... 

strai de cuvinte 

hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
duhul de-aseară ori mâine-
deghizat şi-nţolit în cântec,
filtrând minutul cu noimă şi rar
când fumegă fusul orar,
în strai de cuvinte mor lupi
iar puşca e-n mâna poetului,
tot el lustruitul ori transpiratul 
ogar... 

Poem lucid 

pastelul se consumă-n azur
strada imaginaţiei numai zvelteţe şi zâmbete
doar realitatea nu mă adăposteşte
trupul treaz devine spongios
îmbibat cu neliniştile lui omeneşti
refuzând cu premeditare
blazarea, prozaicul, abulia, cinismul
numără zilele-nseninate-n frumuseţea 
şi bucuria de-a le aşterne pe-o hârtie
tot ce amân e pentru secolul următor
pân-atunci conserv istorii sălcii gânduri
regrete-n undele umede ale reveriei
de suflet trag şi raze zburdalnice
pământul acesta vrea sa mă dăruiască-n
cuibul ferit al nemărginirii
unde, furişaţi pentru iubire
cât pentru eternitate,
vom scrijeli şi muri până la poezie
S.O.S.
în spiţerii sentimentale
unii (isteţii)
scot tarabe stabilind preţuri fixe
poeziei ori gramului de melancolie... 

ANGELA NACHE MAMIER

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. Stabilită, prin căsătorie, în Franţa, în 1987. Este membră a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și membră a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec. A colaborat la numeroase publicații românești: Astra, Vatra, Luceafărul, România literară, Tribuna, Braşovul literar şi artistic, Litere, Zona literară, Citadela etc. și franceze: Salmigondis, Le Carnet de Lierles, Midi Libre, Journal d’Elbeuf, Paris-Normandie, Thau info, Gardiolarem. A fost inclusă în Almanahul scriitorilor brașoveni din 1982, în Scriitori români din anii ’80-’90 (editor Ion Bogdan Lefter), în Brașovul în 100 de poeme, 2000, în Antologia de poezie Hai Hui, 2012 ș.a.. A avut o importantă activitate cenaclieră la cenaclurile de Luni, 19, Astra etc. În Franța a creat și animat cenaclul Musc’art. A fost invitată la festivaluri internaționale de poezie: Lodève, Rencontres du Sud (Frontignan), L’Echo de la Parole (Frontignan, Pézénas), Autre Sud –Marseille, Souffles-Montpellier. A cret și prezidat concursul internațional de poezie La poésie avant toute chose. Debutul editorial: în 1982, cu volumul de poezie Miraculum, prefaţat de Mircea Iorgulescu şi premiat de Editura Dacia; Premiul „Cartea anului 2014” pentru volumul de versuri scara b, apartamentul 3 (2016).

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...