Copilăria este o etapă importantă din viața unui individ, iar eu pot spune că în muzica din acea perioadă am avut și am și astăzi, ca majoritatea persoanelor, un prieten de încredere. Încep anul 2025 cu o scurtă poveste despre unul dintre albumele care îmi hrănește nostalgia și îmi amintește de pruncie, Pseudofabulă.
Roșu și Negru a fost o trupă de Beat și Rock înființată în anul 1963 la București și care s-a mutat ulterior la Iași, unde a reușit să devină mai cunoscută. Succesul formației a fost în perioada anilor 1970 și 1980 având o componență variabilă de-a lungul anilor care a inclus muzicieni de valoare ca Nancy Brandes, Ovidiu Lipan, Florin Ochescu, Adrian Ordean și alții. Liviu Tudan (Dumitru Tunsoiu) devenit lider după plecarea lui Nancy Brandes (clape) din 1975 este cel care a influențat succesul grupului fiind un compozitor de elită și având o voce care și astăzi rămâne în amintirile celor care l-au ascultat și apreciat. Numele grupului nu are legătură cu romanul lui Stendhal, el fiind inspirat de fapt de costumația de scenă a băieților îmbrăcați în cămăși roșii și pantaloni negri.
LP-ul Pseudofabulă a apărut în anul 1985, melodiile fiind înregistrate între 1979 și 1984 la Radio București, urmând să fie editat fără acordul trupei de către Electrecord. Coperta discului creată de Tudor Chițu este bizară și o consideram ciudată, când eram copil, pentru că nu întelegeam ce vrea să transmită. Ne sunt prezentate mai multe elemente: un cer colorat în verde, o statuie sau un chip în roșu, silueta unei femei care mă duce cu gândul la Doamna T din romanul lui Camil Petrescu, Patul lui Procust sau la doamna Bovary a lui Gustave Flaubert, o scenă sau un drum pe negru și logo-ul trupei scris în culorile corespunzătoare (roșu și negru) toate acestea fiind desenate pe o foaie dictando. Poate că aceste desene reprezintă metafora versurilor ca și cum în acest mod ia viață o compoziție muzicală, prin emoțiile, imaginația și gândurile artistului.
Componența grupului din perioada acestui album îi avea pe Adrian Ordean (chitară solo), Gabriel Nacu (chitară ritm), Dan Bădulescu (chitară), Florin Ochescu (chitară), Dorel Vintilă Zaharia (tobe), Mircea Marcovici (bas) și Liviu Tudan (solist vocal, chitară bass, clape și lider).
Atmosfera de basm de pe copertă se transpune și în melodiile de pe disc, compoziția care îl deschide fiind o istorioară nostimă despre un șoricel, o pisică, un cățel, un lup și o vânătoreasă. Vocea lui Adrian Ordean este prietenoasă, iar compoziția lui a câștigat lupta cu timpul pentru că și astăzi este ascultată și predată celor mici în grădinițe și școli. Țin minte că îi întrebam pe bunicii și părinții mei ce au aflat până la urmă personajele din cântecel de toți sunt înfricoșați, iar unchiul meu mi-a desenat și explicat pentru vârsta mea întreaga poveste.
Într-o nu ştiu care seară/ Într-o nu ştiu care vară/ Într-un nu ştiu care sat/ Sub un nu ştiu care pat/ Sub un nu știu care pat.
La fel ca în viață cel mic este dominat de cel mai mare și de asta șoricelului îi este frică de pisică, pisicii de câine, câinelui de lup și așa mai departe. Melodia nu are un final propriu-zis, aflându-se într-o ciclicitate prin revenirea la primul vers cu șoricelul. It goes on and on and on…
A doua compoziție, Iubirea cere pace planetară este mai ritmată și vine din zona Rock N Roll-ului hippie din anii 70 cu mesajul flower-power de pace și armonie între oameni. Iubirea este apanajul armoniei dintre suflete și prin ea ne putem salva viețile și întreaga planetă. Dacă toată lumea s-ar iubi poate nu ar mai exista conflictele, războaie și tot ce este urât în această lume. Subiectul abordat în versurile compoziției este în continuare destinat visătorilor cu speranță.
Iubita mea, spun unii cu păcat,/ Că dragostea mereu s-a demodat,
Că-n era tehnicii noi în avânt/ n-ar mai fi loc de dânsa pe pamânt.
Următorul șlagăr este una dintre melodiile mele preferate de pe disc și anume, Într-o gară de metrou. Cu sound-ul inspirat de genul New Wave, având balans din plin din partea basului și acomodat cu efectele clapei, instrumentalul poate fi plăcut de majoritatea publicului fiind o propunere comercială a formației.Versurile ne povestesc despre o încercare de idilă dintre două persoane care se întâlnesc des în aceeași gară de metrou. Susțin că dorința de joacă vine mai mult din partea lui (eului liric) pentru că el inițiază și prima conversație, dar este persiflat de domnișoara sau doamna abordată.
Am crezut la-nceput/ Ca-i un joc nevinovat / Dar l-ai continuat, nu te-ai jucat / Şi mi-am spus ca nu-i deajuns / Sa visez mereu, să cred / Doar în stele care ziua pier.
La poarta vieții revine către zona de Rock N Roll și grăbește ritmul într-un dans de libertate dintre susținătorii trupei și membrii acesteia. Acest cântec are puterea de a-mi schimba starea în bine de fiecare dată când o ascult și îmi dă chef de viață așa că o recomand celor mai depresivi din fire.
Publicul ne-a fost mereu aproape;/ Când ești tânăr, nu-i nimic prea greu / Am avut și bucurii / Și necazuri n-ar mai fi; / Lângă voi am fost cu inima mereu….
Aripi de pace este pentru mine compoziția preferată de la formația Roșu și Negru, având un instrumental mai Rock, comparativ cu restul catalogului lor. Tema din micul solo de dinaintea versurilor exprimă o emoție de tristețe, deși mesajul este unul de speranță și încurajare. Refrenul oferă echilibrul și partea de forță, simbolizată prin instrumentalul alert care parcă mă îndeamnă la luptă. Riff-ul de pe strofe aduce cu galopul făcut deja clasic de trupa britanică, Iron Maiden. Singurul minus apare la partea de sunet (mixajul melodiilor) pentru că basul iese în evidență prea mult și diminuează din agresivitatea riff-ului chiar dacă oferă balansul necesar ritmului.Versurile conturează ideea întâlnită și în celelalte cântece de pe album și anume propunerea unei lumi mai fericite prin prezența copiilor în ea. Pentru ca acest vis să fie posibil, părinții sunt datori să le ofere celor mici încredere și o lume potrivită în care ei să crească și să se formeze pe viitor.
Copilul meu, să râzi și să cânti,/ Lumea s-a luminat, / Îți sunt dator cu-o rază și-un zbor,/ Aripi de pace ți-am dat.
La modă continuă motivul ludic prezent ca temă generală pe acest album cu o poveste despre un player, inspirat de personajul din filmul serial, Sfântul care încearcă să cucerească printr-o atitudine de băiat rău. Chiar dacă unele domnișoare îi cad pradă concluzia versurilor este că acest mod superficial de abordare nu aduce nimic concret.
Tu, zmeul nimănui/ Erou te crezi ca „Sfântul”,/ Dar întrebarea lui / E dacă poți să treci
Prin suflete în zbor. // Nu vei găsi în veci/ În viață-un drum uşor.
Patru din ultimele cinci compoziții sunt închinate copilăriei cu versuri ce gravitează în jurul bucuriei pe care o aduc piticii părinților, puritatea și sinceritatea lor, lumea basmului la care ei se raportează des în jocuri, disimularea soarelui în mai multe personaje imaginare și mai ales oglindirea celor mari în odraslele lor.
Când mă uit acum la el / mi-amintesc că am fost la fel, bucurii aduce în dar / un copil cuminte oricărui părinte.
Compozițiile au o melodicitate aparte, nu sunt complicate din punct de vedere instrumental și îți intră repede în sistem fiind foarte ușor de fredonat datorită simplității lor. Lumea basmului și Voinicul mi se par cele mai cunoscute cântece de pe a doua față a discului / casetei, deși Pasărea Iubirii este o baladă Pop-Rock interesantă în care auzim din nou chitara electrică cu o scurtă temă în intro și pe pasajul ca bridge din mijlocul cântecului.
Și inima mi s-a deschis / cu aripi dulci, iubirea m-a cuprins / În ceas de dor, un cîntec vine: e cîntecul ce naște doruri pline…
Recomand cu drag nostalgicilor să reasculte acest disc chiar dacă nu are o producție foarte strălucită și sunetul lasă uneori de dorit, iar pe cei mai tineri îi sfătuiesc să dea o șansă acestui album care se află în colecția oricărui meloman care se respectă.
Să aveți un an cât mai Rock și reușit din toate punctele de vedere!
Vino cu gașca ta să mă vedeți LIVE în acțiune la următoarele două spectacole de Rock Comedy (Stand up) vineri pe 28 februarie în Brașov și pe 2 martie în București alături de trupele Antebellum și Quadra.
Să fie Rock !
ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant și solist vocal)
este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.
