0 5 minute 2 luni

După un protest de 64 de zile în 2021 la ușa Primăriei Brașov, prin care am cerut administrației edificarea Monumentului Eroilor 1989, anunț că intru în greva foamei începând cu data de 10 decembrie dacă Primăria va muta crucea de pe amplasamentul actual între mormintele eroilor căzuți în Decembrie ’89. În curând, urmează să fie amplasat Monumentului Eroilor 1989 în locul crucii existente, care a fost amplasată fără forme legale și nu a fost făcută la cererea urmașilor eroilor. La nivelul Primăriei Brașov se stabilise că această cruce nu va fi amplasată în Cimitirul Eroilor.

Ieri am aflat de la viceprimarul Dan Ghiță că în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor se dorește ca amplasarea crucii să se facă printre mormintele Eroilor Martiri. Răspunsul domniei sale mi s-a părut pueril. Se impune o întrebare legitimă, păi dacă nouă ni s-au cerut o serie întreagă de avize pe care le-am obținut cu dificultate, cum pot amplasa o cruce care tronează pe domeniul public de aproximativ 30 de ani, care este ca inexistentă , neavând niciun fundament legal?!

Din câte știm, primăria face propuneri, iar Comisia Zonală a Monumentelor emite avize. Sunt niște răspunsuri antagonice. Această comisie s-a împotrivit de la bun început, au sperat că nu vom obține avizul de la Comisia Națională a Monumentelor de for Public, domnul Mitran a redactat câteva referate , în care era vădit faptul că se opune cu vehemență. În primă instanță, ni s-a respins propunerea, întrucât cei de București au formulat niște observații cu privire la lucrarea realizată de domnul Marius Necșoi, autorul lucrării.

Domnia sa a ținut cont de observațiile celor de la Ministerul Culturii, acestea au fost aduse la îndeplinire în totalitate, motiv pentru care ni s-a eliberat avizul. Însă ,pentru a-l obține toată documentația aferentă a fost depusă din nou, dar tot la Brașov, deoarece aceștia sunt pașii procedurali, ocazie cu care domnul Mitran a redactat referate ,care erau în detrimentul nostru. Ne-am confruntat cu diferite situații, nu a fost transmis întreg dosarul, a încercat sistematic să ne șicaneze.

Monumentul dedicat Eroilor-Martiri putea fi amplasat din luna septembrie, însă Direcția Arhitect Șef a prelungit termenul de eliberare a zonei , prin întocmirea unor acte adiționale succesive la contractul întocmit cu sculptorul, având în vedere faptul că , termenul a fost depășit nepermis de mult. Evident, au recurs la această formulă pentru a putea fi acoperiți de acte. Pentru a nu-i supăra pe beneficiarii acestei cruci metalice, respectiv Asociația Luptătorilor, condusă de domnul Mardare Vasile, care s-au opus sistematic demontării acestei cruci, Direcția Arhitect Șef prin persoana doamnei Manolache, a solicitat Direcției Zonale de Cultură emiterea unui aviz pentru relocarea crucii metalice în spațiul dintre morminte.

Acest proiect de monument este inițiat și susținut de către urmașii Eroilor Martiri. Țin să subliniez faptul că Cimitirul este dedicat comemorării Eroilor-Martiri nicidecum revoluționarilor.

Noi, urmașii eroilor, considerăm că amplasarea crucii între morminte este o lipsă de respect din partea autorităților locale față de Eroii Martiri din Decembrie ’89 și față de urmașii acestora și cerem ca această cruce să fie desființată și să nu fie amplasată în Cimitirul Eroilor, respectiv în spațiul dintre morminte!

Acesta este un loc de pioșenie, unde ne reculegem și ne omagiem Eroii -Martiri!

Hortensia Vlase, Sora Eroului – Martir Nicolae Vlase, ucis la 19 ani în Decembrie 1989, la Brașov

Președinte Asociația Culturală de Promovare Turistică Brașov

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...