DEBUT – Poeme de Villy

man puts out the cigarette in pomegranate fruit

Orașul meu de suflet

Ieri m-am întors la tine sufletul meu îndărătnic.
M-ai primit ca întodeauna cu brațele deschise și miros de flori, mâncare și carburant.
Ploua cu putere de parcă Ilie era supărat pe mine când m-am întors la tine, dar când am coborât din mașină miraculos s-a oprit, parcă știai că vin, parcă mă așteptai.
Timp de trei ani m-ai găzduit la tine, mi-ai arătat fiecare colțișor și deal, ascunziș si străduțe Mureșul meu drag.
M-ai învățat pe ce poteci să-mi duc ale mele picioare și să nu-i lovesc.
Aveai și dealuri și rampe prin care m-ai purtat, Artei de exemplu, pe acolo mă urcai, atunci înjuram si blestemam căci sufletul mi-l dădeam însă era vina mea eram gras și mai și fumam, dar azi când am urcat din nou cu dor și drag pășeam și fără să-mi dau seama melancolia mă-nvăluia.
E atât de bine aici la tine, e atât de bine ACASĂ, e atât de bine când mă plimb prin tine dorul dorul mă cuprinde și nu mă lasă.
Aici vei găsi tot ce ți-ai dorit, mâncare, cafenele, terase și cultură, la noi în Ardeal nu e de glumă, aici în oraș vei găsi și teatre și muzică și dans și tot felul de arte, aici e acasă omul bun la toate, închide ochii și lasă-te pe spate, îți vei găsi locul nu trebuie să mergi departe.

Lupta

Fiecare zi se naște cu o
rană deschisă,
în clipa în care ochii
ating lumina,
începe lupta tăcută
dintre mine și mine,
dintre cine sunt și cine
aș putea deveni.
Căci somnul nu e o
biruință,
ci doar o predare
temporară,
o pauză în care
altcineva veghează
peste fragilul meu
univers de gânduri.
Dar dimineața mă
revendică din nou,
și mă întorc în mine ca
într-un câmp de
bătălie,
unde nu există săbii, ci
intenții,
și nu există dușmani, ci
propriile mele umbre.
Lupt cu patimile care
știu să mă strige pe nume,
cu dorințele care se
îmbracă în lumină
dar ascund în ele
greutatea căderii.
Lupt cu gândul care
aleargă mai repede
decât inima,
cu liniștea care uneori
doare mai tare decât
furtuna,
cu tot ce nu spun și tot
ce mă spune fără să
vreau.
Și totuși, în mijlocul
acestei încordări
nevăzute,
descopăr uneori că
lupta nu e împotriva
mea,
ci pentru mine –
pentru acel loc adânc
în care încă mai pot fi
întreg.