Cosmin Andrei Tudor – Singurătate în pokéball

Cu toate că volumul nu are mai mult de 50 de pagini este extrem de condensat și abordează teme complexe, cum ar fi: iubirea, singurătatea, moartea, etc. Pentru a exprima „multul” acestor teme, poeta se folosește de un limbaj foarte diversificat. Zoologicul joacă un rol principal în poezia Melaniei Cristea, în special canidele: „câinii ar mușca luna de coapse” (în linie continuă, p. 6), „timp licantrop” (la semafor, p. 20), „câini fără umbre traversează străzi” (ora de cuminecat vii, p. 38), „ca niște lupi cu ochi însângerați/ îngerii aceștia anodini” (vizuina cu îngeri, p. 48); și ecvidele: „cai ai câmpiei scuipă” (oase de fosfor, p. 16), „miroase a cai nepieptănați” (la semofor, p. 20), „cai conabii” (cântec la xilofon, p. 21), „schelete de cai aburesc sub ploi” (arborii-infinit, p. 27), „cai care mușcă din obrazul lunii” (ora de cuminecat vii, p. 38), „cal sticlos” (monocromatic, p. 44), etc. Se observă o metamorfoză a acestor două familii de mamifere și o relație cu luna. Imaginea lupului urlând la lună este clișeică, dar a unu ical care mușcă „obrazul lunii” trimite mai vertiginos la o singurătate greu de suportat. Mai apar și alte mamifere: elefanți, lilieci, șobolani, arici, iepuri, oameni.