0 10 minute 3 zile

Ne aflăm în perioada din an în care natura renaște, iar noi sărbătorim femeia. Încă din 2024 m-am gândit să povestesc în luna martie despre albumul trupei SECRET, Strict Secret, înregistrat în anul 1992 la casa de discuri fondată de chitaristul Adrian Ordean (Roșu și Negru, Compact B, Schimbul 3) și Gheorghe Beleanu, Migas Real Compact și distribuit de casa de discuri, EuroStar.

După trupa Catena, grupul SECRET a fost următoarea formație autohton de Rock exclusiv feminin. Fetele au adaptat muzica lor și mesajul versurilor după vremurile în care se adresau publicului ușor discriminator pentru femei. Din această cauză au avut multe de îndurat și a fost mereu necesar să-și demonstreze talentul pentru că rockerii din acea perioadă acceptau mai greu o prezența feminină în această ipostază. Nu știu dacă au fost inspirate inițial de trupe ca The Runaways sau Vixen, dar ideea unui grup compus strict din femei (all female band) mi se pare o provocare interesantă și pertinentă mai ales pentru începutul anilor 90 când scena muzicală din România a explodat în sensul bun al cuvântului cu multe albume de reușite.

Coperta discului realizată de Bogdan Sterpu și Cezar Theodorescu este o tehnoredactare computerizată ce reprezintă după imaginația mea o creatură gata de atac, creată dintr-o plantă carnivoră care aduce puțin și cu Dracula și poate simboliza ideea de fete-rele (badass chicks) pe care grupul a propus-o și ca imagine.

Ură (Cuțîtu) ne oferă prima doză de energie cu mesajul puternic de rebeliune asupra sistemului care ne manipulează și transformă în ființe tot mai reci și lipsite de emoții sau sentimente. Riff-ul din a doua parte a intro-ului care se repetă și ca pasaj de break sună foarte bine și oferă groove-ul necesar compoziției, iar vocea stridentă a Marianei Țurcanu te ademenește să asculți și mai mult din mesajul de revoltă a fetelor. Accentul moldovenesc (de peste Prut) parcă ajută și conturează și mai mult identitatea trupei din acea perioadă de Heavy Rock. Melodia are și un scurt solo de chitară (Cristina Puia-Dan) care mă duce puțin cu gândul la Iron Maiden și tema din Wasted years.

Sunt atâtea vise care ne-au mințit / Și atât de rece lama de cuțit / Și-s atâtea vorbe aruncate-n van /… / Atât de rece e totul în noi / Triști, egoiști, răi și goi

După ce ne-am consolat puțin cântând frustrările și dezamăgirile acumulate în timp continuăm cu următoarea compoziție care ne povestește despre decretul 771 din 1968, Strict Secret. În perioada 1966-1989 s-a dorit creșterea cu orice risc a natalității, dar din păcate pentru asta regimul a recurs la măsuri tiranice și mai puţin încurajatoare. Subiectul abordat în această melodie este unul de impact pentru că femeilor le-a fost interzis accesul la avort, iar această restricționare a beneficiat și de o serie de sancţionări penale care doreau să condamne întreruperea de sarcină şi personalul medico-sanitar care ar fi susținut asta.

Mama ce-așteaptă copiii să se nască /  Sarcina partidului s-o-ndeplinească / Moartea intră-n casă prin decret!

Atmosfera de angoasă a cântecului este accentuată în refren de ritmul tribal al tobelor lovite cu poftă de Adriana Angela Buciu și prin basul lui Angela Vulpescu care punctează foarte clar strofele și bridge-ul.

Meserie schimbă registrul muzical și ne animă puțin cu versuri anti-sociale în zona Punk și chiar cu ritmuri și riff-uri de Funk. Versurile ne conturează povestea unui copil care șochează prin dorința de a ajunge mafiot și terorist atunci când va fi mare. Dând dovadă de umor, fetele din Secret aduc o referință spre finalul melodiei prezentatorului TVR, Petre Magdin, cel care prin emisiunea, Întâlnirea de la Mierzul Nopții, a ghidat o parte din tinerii anilor 90 către muzica Metal.

Mă inspiră Magdin / Mă umple de venin / Acum e sigur ce vreau să devin / Da, eu am stofă de Metalist.

Terapie de șoc continuă atmosfera deprimantă de la începutul anilor 90 deja creată pe prima parte a discului de a doua melodie, Strict secret, dar de această dată ca solistă este Mirela Păun, chitarista grupului. Atunci când o ascult mă înspăimântă pentru că are ceva asemănător în glas cu timbrul amenințător al Mariei Tănase care pur și simplu te bântuie în capodopera, Cine iubește și lasă. Îmi place mult vocea ei curată și cristalină din refren pentru că lovește ca un cuțit din filmele thriller și horror, Șoc!

Când pentru mulți și mierea are un gust amar / Un val de șoc e un rău necesar… / Blestem ne paște și lanțuri de foc / Dacă-n inimi credința / Nu mai bate deloc! Șoc!

Ritmul devine din nou alert cu piesa Bestial care face parte dintipologia compozițiilor despre motocicliști, distracție până la zi și muzică Rock, practic frăția pe care o cântă în atâtea versuri și alte trupe din România. Cred că această melodie este printe primele de acest gen împreună cu Harley-Davidson (Iris 1993), Ai o oră să te distrezi ! (Holograf, Stai în poala mea 1995), Party (Compact B, 1995) și Viața de Rocker (Conexiuni, Tot ce-aș vrea să-ți spun! 1993).

Îți vei pierde toată noaptea cu ei / Muzica asta parcă-alunecă prin tine/ Capu-ncepe să se miște ritmic de la sine / Păzea! / Pletoși, rebeli, / Decibeli și cai putere / Aha! / Pe deplin, Te simți posedat de un ritm . Bestial!

Soare este melodia hit a trupei Secret șideschide a doua față a discului cu riff-ul fulgerător de chitară. Refrenul este ușor de reținut și cred că în perioada concertelor această piesă era cântată împreună cu publicul electrizat la modul: Voi, tare! – Soare / Se-ntunecă-n zare/ Și voi! Soare… Pot interpreta versurile ca o neîmplinire a unui vis, în cazul nostru, un artist care renunță din anumite motive la luptă și se oprește din drum.

Priveam la vechea stea / Care obosită în urmă se stingea / Mă-ndepărtam tăcut de lumea mea /… /Dar în privirea mea de-acum / Rămâne doar / Un veșnic asfințit / Fără de-nceput și fără de sfârșit /  De parcă ceru-n loc s-ar fi oprit.

Ca versuri se aseamănă în melancolie cu următoarea lor creație, Dor de lumină, cea din urmă fiind o baladă. Dacă la Soare avem un ritm alert și riff-uri hotărâte prin care forța asumării situației vine demn, în cazul dorului de lumină, versurile vin ca un discurs motivațional.

Tot ce-ai strâns în inimă e un dor / Dor de lumină / Lasă-te în voia lor, a nopților / Izvor de lumină / Dă oricând, oricărui ceas trecător / Comori de lumină / Viața-ți cere-un singur pas / Zbor spre lumină

Această melodie poate fi un stâlp pentru cei care sunt marcați de trecerea timpului.

Nota 4 la purtare este ultima compoziție proprie de pe album, fetele având și două preluări aduse la stilul lor din repertoriul internațional,  In A Gad’da Da Vida (Iron Butterfly) și Smoke on the water (Deep Purple). Albumul se încheie la fel cum a început printr-un protest declarat împotriva sistemului care a eșuat și în educația tinerilor. Pregătirea lor este în van dacă lumea în care sunt redați este plină de ură, atentate, bombardamente și asasinate.

Lumea reală nu-i cea din istorii și poezii / Cine să știe ce cale-i mai bine să ții ?

Asta-i lumea pentru care / Ne predați buna purtare / Lumea-n care ne împingeți / Să trăim acum

Recomand cu drag acest material discografic în care aproape fiecare melodie poate fi considerată un mic semnal de alarmă cu o dorință de trezire a celor care le ascultă, vorba aia: dă-ți cu reveneală.

For those about to Rock, I salute you!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant și solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...