
Noemina Câmpean – „Hyperboréen sau stările legendare ale ființei”
Adjectivul hyberboréen, ce alcătuiește titlul volumului (Hyperboréen, Éditions Spinelle, 2024, French-English Bilingual Edition), face referire la un popor mitic, din nordul extrem, descendent al zeului-soare Apollo. Pentru poeta Daniela Nicolaescu, tărâmul acesta legendar pe care îl explorează în versurile sale se încarcă cu semnificația unui paradis îndepărtat sau chiar pierdut, ce nu mai are puterea să își extindă razele în prezentul atins de boală sau de instabilitate. Realitatea geografică pe care o circumscrie vântul aspru bora denudează, astfel, un imaginar al reinventării personale, al ciclului naștere-stingere-renaștere pe care îl presupune fiecare anotimp, respectiv fiecare element căruia îi este asociat. Pământ, Apă, Aer, Foc sunt cele patru elemente clasice care nu doar pun în joc arhitectura cvadruplă a volumului, dar și dețin un rol major în asumarea existențială a autoarei, mai precis în propria devenire. Trăirile vehiculate prin Pământ, Apă, Aer, Foc sunt completate de fotografiile poetice, realizate – așa cum aflăm din Acknowledgements – de „Ramona, Emi și Flaviu”, și care încearcă o racordare interdisciplinară la interioritate, o conectare preverbală între natură și inconștient.
NOEMINA CÂMPEAN






