woman in black cloak with fishing pole standing in beach
0 7 minute 1 an

precauție

e recomandat să nu întinzi mâna unui

necunoscut

          înainte să dai căutare pe Google

un nume îți aduce mai multă informație

decât ai afla călătorind zece ore cu o persoană

           și cel mai important e că nu trebuie să îl

privești în ochi

nu te expui deloc. privești marea de sus, de pe

țărmul înalt

          și necunoscutul se poate învolbura oricât de

amenințător

dacă ți-a întins mâna primul, știe deja despre tine

mai multe decât te-ai fi gândit să îi spui vreodată

          nu te ajută deloc să eziți să îi strângi mâna

poți chiar să îl îmbrățișezi ca pe o cunoștință

veche

dacă ești un înotător bun, ai să scapi numai cu o

stare de gol în piept

să dai o formă golului interior e greu. e ca și cum

ai vrea să faci o sculptură în fum sau în vânt

să o umpli cu orice fel de emoție e ușor. te poți

amăgi chiar

          că îți va ieși un vers bun

marii maeștri spun câteva vorbe, niciodată mai

multe

ecoul lor te urmărește însă ca o simfonie. poate

asta e poezia

sau poate e numai ambiția ta de a crede asta.

afirmare de sine

am ajuns aici unde ascuțișul orizontului

soarbe soarele și îl înghite

nectarul încins țâșnește împrejur și tresar

de parcă mi-ar atinge umerii

nu ochii deprinși cu orbirea

nu inima împărtășind năruirea


rumoarea stârnită din uimire

că sunt aici ruptă de conveniențe și cotidian

târăște în derizoriu năzuințele, dar tac

și caut refugiu în neascultare

caut o punte peste coasta abruptă dintre lumi

acolo unde torentele de lumină au eșuat


dincolo de dunga de sânge zvântat, orașul

își șterge fața de sudorile muncitorilor în vers

tineri triști, bătrâni decrepiți

încolonați în aria unui marș terifiant

dar să vezi! mistuită de arsură mă alătur lor.

însemnare

însemnare în paginile tuturor zilelor

          aceea a inadaptării la real

a nepotrivirii dintre lumile omului. lumile

adevărate

          și cele închipuite

minți pătrunzătoare eliberate de agresiunile

sufletului orb. de rutina actelor ratate

          în vacarmul prejudecăților

părinților, copiilor, fraților, prietenilor, soților,

partenerilor conjugali

conflictuali în sentimentele și în trăirile lor

          în ringul din case, pe stradă, la muncă, la

masa și în paturile lor

          discrepanțe de caracter și de identitate

capete înfierbântate pe pernele tari, chipuri fără

trăsături

          fețe goale, priviri stinse, buze împietrite,

neputințele

          din brațele reci, din palmele transpirate

          din tălpile despicate de mersul în gol

luptele oarbe dintre binele și răul interior

abrutizarea în întâmpinarea zilelor scurte și

nopților lungi

neîmpăcarea cu sinele, plânsul de milă

          condiții ale existenței fragile

deruta provocată de neînțelegerea formei și

fondului

aparențele înșelătoare ale moralității sfidătoare

dictatura nonsensului instaurat ca unic adevăr

războiul împotriva fiorului cald și a tot ce e viu!

           ai putea crede că scriu despre mine

           despre visurile mele, credințele mele

           despre starea de insignifianță

acte și fapte neverosimile din viața unui om

simplu

           despre dorințele, așteptările mele, dragostea

mea, dar nu!

           rândurile acestea sunt despre tine. celălalt

îndepărtat

           indiferent față de mine, de lumea mea

îngemănată cu lumea ta

din care nu îți pui niciodată problema că nu fac

parte. eu sau altul

un străin. necunoscutul de lângă tine

          ascultă! cum se sfărâmă pietrele una în umbra

celeilalte

          lumea ta are aerul lor de suficiență

la ce ar folosi lumea altcuiva, în praful și pulberea

propriei lumi?

viața, experiențele, evenimentele, deprinderile,

obiceiurile tale

scrise cu fumul țigării în ceața minții. reversul

plăcerii celuilalt

în fapt starea de dezordine, emoțiile te pot

copleși. mâhnirea, vanitatea, deziluziile

furtuna de după nesfârșitele zile toride. dulceața

ploii prin vene

deși îți impui să ignori orice sfâșiere, intensitatea

bătăilor inimii

          argumentul suficienței: percepi lumea pe care

o zidesc alții împrejurul tău

ca pe celula condamnatului la moarte.

de pereții ei de întuneric îți lovești fruntea,

tâmplele. mereu

aluneci pe podeaua rece în dezechilibrul voinței

          percepțiile lor false

și că tu înțelegi ceea ce ei doar cred că înțeleg

          te macină. aparent fără speranță

și totuși: pe cerul arzând în oglinda lacului

scânteierile zborului puilor de rândunică

          țipetele lor țintite. atacul ratat al pescărușilor.

A.T. BRANCA

Licențiată în Științe Economice, 1999, Universitatea din Craiova, având un masterat în Finanțe, am trăit tânjind mereu către vocația dintâi: scrisul. Am debutat în proză în 2007 cu romanul Mai e o zi până mâine, Aius, Craiova, republicat revizuit în 2020, anul în care am publicat și romanul Întuneric. Fără rost, Eikon, București, și am intrat în lumea literară descoperind limbajul poeziei. Botezul poetic l-am primit curând cu volumul Nimic esențial. Publicarea poemelor mele, „interogații existențiale asumate” în revistele Hyperion, OltArt, Bucovina literară, Tribuna dar și a unor studii proprii – eseuri literare în revista OltArt m-a condus la cel de-al doilea volum de poezie Tandem cu umbrele.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...