precauție
e recomandat să nu întinzi mâna unui necunoscut înainte să dai căutare pe Google un nume îți aduce mai multă informație decât ai afla călătorind zece ore cu o persoană și cel mai important e că nu trebuie să îl privești în ochi nu te expui deloc. privești marea de sus, de pe țărmul înalt și necunoscutul se poate învolbura oricât de amenințător dacă ți-a întins mâna primul, știe deja despre tine mai multe decât te-ai fi gândit să îi spui vreodată nu te ajută deloc să eziți să îi strângi mâna poți chiar să îl îmbrățișezi ca pe o cunoștință veche dacă ești un înotător bun, ai să scapi numai cu o stare de gol în piept să dai o formă golului interior e greu. e ca și cum ai vrea să faci o sculptură în fum sau în vânt să o umpli cu orice fel de emoție e ușor. te poți amăgi chiar că îți va ieși un vers bun marii maeștri spun câteva vorbe, niciodată mai multe ecoul lor te urmărește însă ca o simfonie. poate asta e poezia sau poate e numai ambiția ta de a crede asta.
afirmare de sine
am ajuns aici unde ascuțișul orizontului soarbe soarele și îl înghite nectarul încins țâșnește împrejur și tresar de parcă mi-ar atinge umerii nu ochii deprinși cu orbirea nu inima împărtășind năruirea rumoarea stârnită din uimire că sunt aici ruptă de conveniențe și cotidian târăște în derizoriu năzuințele, dar tac și caut refugiu în neascultare caut o punte peste coasta abruptă dintre lumi acolo unde torentele de lumină au eșuat dincolo de dunga de sânge zvântat, orașul își șterge fața de sudorile muncitorilor în vers tineri triști, bătrâni decrepiți încolonați în aria unui marș terifiant dar să vezi! mistuită de arsură mă alătur lor.
însemnare
însemnare în paginile tuturor zilelor aceea a inadaptării la real a nepotrivirii dintre lumile omului. lumile adevărate și cele închipuite minți pătrunzătoare eliberate de agresiunile sufletului orb. de rutina actelor ratate în vacarmul prejudecăților părinților, copiilor, fraților, prietenilor, soților, partenerilor conjugali conflictuali în sentimentele și în trăirile lor în ringul din case, pe stradă, la muncă, la masa și în paturile lor discrepanțe de caracter și de identitate capete înfierbântate pe pernele tari, chipuri fără trăsături fețe goale, priviri stinse, buze împietrite, neputințele din brațele reci, din palmele transpirate din tălpile despicate de mersul în gol luptele oarbe dintre binele și răul interior abrutizarea în întâmpinarea zilelor scurte și nopților lungi neîmpăcarea cu sinele, plânsul de milă condiții ale existenței fragile deruta provocată de neînțelegerea formei și fondului aparențele înșelătoare ale moralității sfidătoare dictatura nonsensului instaurat ca unic adevăr războiul împotriva fiorului cald și a tot ce e viu! ai putea crede că scriu despre mine despre visurile mele, credințele mele despre starea de insignifianță acte și fapte neverosimile din viața unui om simplu despre dorințele, așteptările mele, dragostea mea, dar nu! rândurile acestea sunt despre tine. celălalt îndepărtat indiferent față de mine, de lumea mea îngemănată cu lumea ta din care nu îți pui niciodată problema că nu fac parte. eu sau altul un străin. necunoscutul de lângă tine ascultă! cum se sfărâmă pietrele una în umbra celeilalte lumea ta are aerul lor de suficiență la ce ar folosi lumea altcuiva, în praful și pulberea propriei lumi? viața, experiențele, evenimentele, deprinderile, obiceiurile tale scrise cu fumul țigării în ceața minții. reversul plăcerii celuilalt în fapt starea de dezordine, emoțiile te pot copleși. mâhnirea, vanitatea, deziluziile furtuna de după nesfârșitele zile toride. dulceața ploii prin vene deși îți impui să ignori orice sfâșiere, intensitatea bătăilor inimii argumentul suficienței: percepi lumea pe care o zidesc alții împrejurul tău ca pe celula condamnatului la moarte. de pereții ei de întuneric îți lovești fruntea, tâmplele. mereu aluneci pe podeaua rece în dezechilibrul voinței percepțiile lor false și că tu înțelegi ceea ce ei doar cred că înțeleg te macină. aparent fără speranță și totuși: pe cerul arzând în oglinda lacului scânteierile zborului puilor de rândunică țipetele lor țintite. atacul ratat al pescărușilor.
A.T. BRANCA
Licențiată în Științe Economice, 1999, Universitatea din Craiova, având un masterat în Finanțe, am trăit tânjind mereu către vocația dintâi: scrisul. Am debutat în proză în 2007 cu romanul Mai e o zi până mâine, Aius, Craiova, republicat revizuit în 2020, anul în care am publicat și romanul Întuneric. Fără rost, Eikon, București, și am intrat în lumea literară descoperind limbajul poeziei. Botezul poetic l-am primit curând cu volumul Nimic esențial. Publicarea poemelor mele, „interogații existențiale asumate” în revistele Hyperion, OltArt, Bucovina literară, Tribuna dar și a unor studii proprii – eseuri literare în revista OltArt m-a condus la cel de-al doilea volum de poezie Tandem cu umbrele.