Fragment din „Fereastra orbului” de Adrian Munteanu

Drum cu trenul spre Constanța. De data asta, nu ca să stau cu burta la soare. Pe geam, câmpia și rarele șerpuiri ale râurilor, un peisaj cam anost. Urmează să dau examen la filologie. Suntem în 1969 și, în Brașov, nu este o asemenea facultate, iar la Constanța, locuiește unchiul Costică, alt frate al mamei, un boem, cu soția lui, grecoaica Hrisanti, o gospodină desăvârșită și cu o noblețe remarcabilă, princiară. Oameni primitori, cu o anume demnitate pe care o apreciez. Măcar mă pot ajuta cu ei, să nu fiu singur în necunoscut. Au un apartament aproape de portul Tomis, pe strada Sulmona, la etajul întâi al unui bloc cu două etaje. Balconul lor cu vedere la mare e ceva magic. Să vezi răsăritul de soare la mare, tu, cel venit din crestele munților, este ceva care trezește fiori de încântare și poate fi jinduit. În apartamentul de deasupra lor, întregit cu o generoasă terasă, locuiește scriitorul Marin Porumbescu. Alt boem, unul desăvârșit, viețuind printre papagali și broaște țestoase. Vecinii se înțeleg de minune, așa că m-am trezit într-o lume cu toate datele ineditului.