Maria-Casandra Hausi: „Doina are chipul universalității, oricând poate să șadă la aceeași masa cu orice gen muzical și să dialogheze”

Am pierdut mai mulți oameni. I-am pierdut, dar i-am redescoperit într-o altă forma, mai vie. Ăsta este gândul mai încrezător, dar mereu mă zguduie gândul că nu îi mai pot vedea, asculta. Ce rămâne în urma noastră? Ce rămâne după un cântec? După un sunet? După mine? Sunetul are un început și un capăt. Se naște din tăcere, trăiește, înțelege, veghează, priveghează apoi se stinge. Să nu te temi de tăcere, să te temi de lipsa ei. Cânt cu grija de a nu rupe tăcerea. Tăcerea și în cânt trebuie să rămână. Asta trebuie să rămână, grija ta, ca atunci când cânți să te raportezi la tăcere ca la Soare. Sunetul este umbra, tăcerea este sunetul. Mai renaște vreodată, altă dată, încă și încă o dată? Sub ce formă ar renaște? Trebuie să emit numai sunete vii. Există sunete vii? Dacă există sunete vii, înseamnă că există și sunete moarte, fără viață în ele? Atunci sunetul meu trebuie să călătorească peste timp și peste timpuri.