Antonia Ilie, InfrasonoR, Charmides, 2023
Antonia Ilie este câștigătoarea concursului „Porni Luceafărul…” de la Botoșani în 2023 și a primit premiul Editurii Charmides, ca urmare, debutează în poezie cu InfrasonoR la editura Charmides, în același an al premiului. Vorbim despre un debut inteligibil, necruțător, hiperrealist, feminist, emancipator, eliberator: „very bad girl/ singură în bazin (…) greață pentru dragostea/ care ne rupe” (InfrasonoR, p.7,). Investighează problemele de cuplu, toxicitatea cuplului heterosexual, ca rezultat al dominației masculine, a amprentei alfa, în scopul apărării unei iluzii de putere. Alături de Iulia Stoichiț, BoJack is Payne OPN (Obiect Poetic Necalificabil), CDPL, 2022 lansează un trend al poeziei fruste, incomode, de revendicare și luminează acele părți dureroase ale statutului femeii în România.
Placheta este împărțită în două segmente: LingueE și Short smokeS și conține 71 de pagini. Mizează pe exerciții de nonșalanță și pe discursul protestatar față de o lume decorporalizată, dematerializată, demistificată, hedonistă, a plăcerii și a suprafețelor, a femeii ca obiect, a plecării și revenirii, a abandonului, a neasumării, a momentului. Femeia văzută ca bun de consum, văzută ca produs alterabil, irecuperabil, la îndemâna unui subiect identificat și identificabil cu scopuri de satisfacție a unor necesități. Antonia Ilie chestionează relațiile dintre tinere și tineri ca fiind lipsite de conținut emoțional, sau cel puțin lipsite de reciprocitate, întotdeauna Al doilea sex pierde în jocurile minții lansate de altcineva, asta pentru că toate jocurile sunt făcute special pentru a fi pierdute de femeia prinsă în atmosfera patriarhală.
În jurul cărții InfrasonoR plutește o poveste despre reducerea la tăcere a unei voci, e adevărat și că această carte mi-a parvenit digital alături de o scrisoare elegantă în care mi se spunea contextul în care cartea a fost posibilă, zbaterile poetei pentru a-i fi publicată cartea, încercările sale de a-și păstra autonomia, îmi pare că într-o zi ca aceasta, într-o lună ca aceasta, într-un an ca acesta și într-un secol ca acesta femeilor ar trebui să li se garanteze dreptul de a fi libere să fie tot ce vor ele să fie, iar acest drept să fie protejat, iar alte acțiuni care încalcă acest drept să fie aspru sancționate. O femeie care scrie este văzută de unii dintre noi, încă, ca un pericol, ca ceva ce ne-a scăpat de sub control. Ca cineva care va rupe tăcerea și va spune tot ce i-am făcut și tot ce ne place să ținem sub preș.
„la 4 ani am căzut m-am lovit/ la genunchiul stâng/ sângerare gravă/ n-am spus nimănui/ nu voiam să mă creadă/ vreo împiedicată mi-am dorit/ ca maică-mea să mă panseze/ nu m-a pansat niciodată”
(The pain is never over, p. 71).
Poetica Antoniei Ilie îmi amintește de Emily Dickinson, poemele sale păstrează drama, dar își inventează propria rețetă de scriere conformă cu cotidianul și cu totalitatea detaliilor din realitatea imediată. Dincolo de faptul de a fi foarte bine scris acest volum de poeme, reacții în lanț sunt eliberate, un lanț nesănătos care ține vocea lirică într-o tensiune remarcabilă. Poeta face din poezia sa un pas spre libertate, cel puțin scriind-o, comută în realitate proiecțiile. Coșmarurile deliberate sunt dizolvate instant din momentul numirii. Un demers psihanalitic de excepție este acest volum de versuri. Dacă tinerii nu au fost înțeleși, acum ar putea fi o cale de a ne apropia de problemele acestora. Dacă femeile tinere s-au simțit deja nedreptățite, acest mănunchi de poeme face diferența în casa lor, în scaunul lor, în cutia lor cu farduri. Orice fard este folosit pentru estetizare, dar estetizarea nu este specialitatea Antoniei Ilie, preferă naturalețea, chipul înspăimântător al traumei „lichid amniotic/ râncezit” (Zece la minus unu, p. 24). Inspectează un bilanț al nesupunerii femeii, suma contuziilor generaționale, problematica feminină de la origini până în prezent.
Citind cartea InfrasonoR e ca și cum ai scrijeli pe o foaie cu creion roșu și ai așeza fiecare instrument cu specialistul lui într-un loc în sală, va urma un concert, suntem deasupra pământului, plutim într-un avion care ne va duce la aceste sunete eclectice. O destinație la care de-abia aștepți să ajungi. Antonia Ilie este pariul câștigat al editurii Charmides, nu neapărat mediatizat, dar un reper de integrat și de primit cu aplauze la aterizare în aeroport, un aeroport al literaturii române, dar unul care să știe să primească biografismul în toată noblețea lui.
GABRIELA FECEORU
Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;
Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);
