a robot holding a cup
0 5 minute 4 luni
Despărțire contemporană
provocare de la Diana Pica

Iubito... m-ai suprins.
Mi-ai trimis mesajul de „adios muchachos”, 
prin SMS azi noapte, pe la două.
M-am culcat devreme ieri, 
după o partidă lungă de LOL...

Puteai măcar să-mi trimiți un voice-message
pe facebook,
la ora prânzului, când măcnânc și eu liniștit
un burger, la KFC.
(acolo, măcar știu că am Wifi gratuit)
M-ai surpirns, iubito...
Îmi place totuși că ești în trend cu tehnologia.

Totuși, aș fi vrut să-mi spui jargonul acesta în față.
Mi te imaginez îmbrăcată 
în acel maieu hard-rock la promoție, de la H&M,
cu un lanț vintage 
găsit la supermarket, la doi lei cincizeci,
cu adidașii ăia de apar în videoclipuri
(nu am reținut prețul)
și machiată strident mai spre lollipop,
cu un hairstyle tip Harley Queen,
adică, așa cum te-am cunoscut prima oară,
iubito...

Eu nu plâng. 
De asta iți trimit pe email acest text, 
și nu îți scriu pe mobil,
(bine, mi s-a stricat și bateria externă pentru telefon)

E ora unsprezece dimineața acum.
Sunt în pat, în chiloți, 
(e prea cald ca să dorm în pijamale)
și nu-mi priește bine Tequilla Sunrise, înainte de culcare.


Acum că ne-am despărțit, am să te rog să-ți amintești
de prima ciocnire a privirilor noastre.
A fost în seara aceea, 
când ai ieșit beată din club și ai început să plângi
din cauza a nu știu ce decepții în dragoste.
Te-ai pus în genunchi. Eu te-am văzut.
Mi-a fost milă de tine și te-am ridicat.
Apoi, ai vomat pe pieptul meu,
și eu am zâmbit...

Știi cât m-au costat hainele alea?
(tu-ți mama ta...)


Rutină

Ei, roboții, se încarcă cu petrol 
numită de ei, cafeaua de dimineață,
își setează câte un chip și se costumează 
conform materialului brut din cuier.

Ei, roboții, își introduc date zilnice în creier 
și-și respectă orarul în funcție de zi,
având periodic câte o vacanță de resuscitare.

Uneori, aceștia prezintă scurt-circuite 
pe care specialiștii le-au numit „sentimente” 
iar după câteva ore de plâns, de revolte și de oftat, își revin.

Ei, roboții...


Poftă

e tăcerea unui băiețel
ce e mereu închis în el
El, cu prieteni la glume nu stă,
și ochii fetei dulci nu degustă.

Mereu în genunchi, cu mâinile la urechi
surzește vorbele grele aruncate de părinți
când în fiecare seară, se ceartă de la alcool și tutun.

Când băiețelul țipă
jucăriile din cutie încep să plângă
și cuțitul de pe masă îi surâde...

...și ca orice copil curios,
pune botul.

TUDOR-ANDREI OSTAFIE – poet și actor păpușar

Absolvent al Universității Naționale de Arte „G. Enescu” din Iași, specializarea Păpuși / Marionete în 2017, apoi în 2019 Master în Artele Spectacolului. Colaborări cu trupe independente precum compania „Andirino” (cu seria de spectacole pentru copii, Păcală și Tândală – regia Andrei Ciobanu), dar și colaborări cu Clubul C. F. R. Iași, cenaclul „G. Topirceanu” unde am participat ca actor la diverse evenimente. Master, la Universitatea Hyperion București, unde am jucat în două spectacole ca actor și păpușar (Woyzeck. / Sinucigașul, ambele regii fiind semnate Mike Savuica). Regizor, cu spectacolul Domnișoarele de pe Mătăsari după Domnișoarele din Avignon de J. S. Vidal plus alte mici proiecte independente. A debutat cu volumul Poezii – (ed. Artes, Iași, 2015). Scrie dramaturgie pentru animație, proză scurtă și desene paleolitice.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...