0 5 minute 4 luni

Mitul normalității (Gabor Maté în colaborare cu Daniel Maté, editura Herald, București, 2022) este o carte care deschide foarte multe uși spre multiple. Dintre acestea, două mi s-au părut extrem de atractive, astfel am pășit pe tărâmul care stătea în fața ușilor deschise. Provocarea pe care am resimțit-o cel mai cel mai puternic a fost aceea a autenticității versus atașament. Menționez faptul că atunci când vorbim despre atașament în Mitul normalității, nu vorbim de atașamente așa cum sunt descrise de către Bowlby și vorbim, mai degrabă, de afecțiunea condiționată a persoanelor de îngrijire față de noi. Punctul central este acela al găsirii propriei identități și a propriei voci.

Avem de a face cu două nevoi:

  • Nevoia de sine atunci când vorbim de autenticitate și
  • Nevoia de ceilalți, atunci când vorbim de atașament, pentru că la urma urmei suntem ființe sociale și nu trăim singuri.

Pentru o bună și sănătoasă conviețuire socială este nevoie să găsim o cale de apropiere și de înțelegere cu ceilalți, dar fără să ne îndepărtăm de ceea ce suntem în esența noastră.

Și în Mitul Normalității întâlnim marea lui grijă față de pacienți, față de client, de a nu se simți vinovați. Accentuând principiile epigeneticii, neuroștiinței și a psihologiei umaniste nu suntem absolviți de responsabilitate, însă a fi responsabil de ceea ce se întâmplă în viața ta sau cu viața ta, nu înseamnă, automat, că te faci vinovat. Este suficient câtă vină și presiune a fost pusă pe părinți pentru a se mai simți și vinovați de contextul care a dus la dezvoltarea unor afecțiuni psihice sau a unor dependențe.

O altă temă adusă în discuție în Mitul normalității este experiența vindecătoare prin intermediul psihedelicelor, dar evident că face foarte clar separarea între dependențele de anumite droguri și de substanțe realizată prin ghidaj.

Sunt evenimente în viață care au tendința să te scoată de pe traseul firesc. De ce unor persoane li se „declanșează” o astfel de afecțiune și altora nu? Este tocmai fondul moștenit ereditar și servit la pachet fără voie de către de către părinții noștri de către persoanele de îngrijire de către mediul nostru, iar atunci când această moștenire se suprapune cu un teren fertil al prezentului, ne trezim în boală, ne trezim în dependențe.

Folosirea ghidată a unor substanțe psihedelice nu neagă teoriile lui de dinainte în care spune clar că dependența este nocivă, nu înseamnă că un consum de droguri este sănătos și este de dorit. Nu cumva să se înțeleagă lucrul ăsta pentru că este capcana care ar putea să fie întâlnită în Mitul normalității.

Din perspectivă proprie cred că avem în noi toate resursele pentru a ajunge fără niciun fel de adjuvant sau fără mediator la stări de conștiință sau conștiență, extra conștiință. La urma urmei, psihoterapia este o cale mediată spre spre vindecare. Nu cred că psihologia este singura cale de spre vindecare, dar este una dintre căi. Cred în ea și o promovez, pentru că am simțit-o pe propria piele și o văd în viețile celor cu care lucrez, văd schimbarea.

Am sentimentul că această carte este dedicată în egală măsură specialiștilor și cititorilor care nu fac parte din domeniul sănătății mintale O carte  care ar putea să schimbe multe paradigme.

Am fost martor la experiențele unor oameni care își căutau sinele de copil vulnerabil și pe deplin viu, părinții, dragostea, pe Dumnezeu, adevărul, comunitatea, Natura. Nu pot spune că toți au găsit ceea ce căutau. Dar ce pot spune este că majoritatea oamenilor au făcut pași importanți avansând pe drumul lor spre autenticitate și au găsit eliberare semnificativă de tiparele și comportamentele lor mentale limitative sau chiar ucigătoare. (Iisus în tipi: psihedelice și vindecare, pag. 460)

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...