Elogiul maternității este prezent în majoritatea lucrărilor și cărților despre a deveni mamă, despre legătura unică, miraculoasă, nirvanică, sacră (idealizată, idolatrizată), între mamă și copilașul ei, despre dragostea nețărmurită și bunătatea continuă a mamei. Regăsim în ultimele decade și o serie de lucrări majore dedicate mamei îndeajuns de bune, pentru a prelua sensul dat de Donald Winnicott, mama obișnuit devotată, care se adaptează constant la necesitățile fizice, emoționale, mintale ale copilașului, pe fiece etapă de dezvoltare.
Sunt însă și cărți, precum cea pe care v-o semnalăm astăzi, esențiale în înțelegerea suferințelor, tulburărilor, maladiilor psihice, mintale, prin care au trecut și trec tot mai multe femei în procesul dificil, anevoios, bulversant, traumatic al maternității: Când mama e absentă. Suferința în relația mamă-copil, de Hélène Romano (Ed. Trei, 2023, traducere din limba franceză Alina Popescu).
Autoarea, fiind doctor în psihopatologie, psihoterapeut specializat în trauma psihică, ne dezvăluie din experiențele clinice mamă – copil, în primul rând riscul idealizării maternității:
”Luând parte la valorizarea fără limite a maternității, până la comercializarea sarcinii și crearea copiilor-regi, lăudând abnegația maternă sau funcția de superwoman (femeia capabilă să asigure tot: copil, viață de cuplu, organizarea cotidianului, carieră), acceptând multiplicarea intervențiilor chiar cu riscul patologizării faptului de a fi însărcinată, ascundem, de fapt, atât riscul asociat cu a fi mamă, cât și efectele uneori dăunătoare ale pasiunii materne.”
Regăsim o pleiadă de situații dificile, de la forme psihopatologice ale maternității (în registrul nevrozelor, perversiunilor, psihozei, psihopatiei, adicțiilor), la mame rănite pe viață (stres, extenuare, acting-out, depresii, dolii neîncheiate, melancolii, închideri în suferință), la mame abuzate și abuzatoare, sau mame inadaptate (cu carențe afective la rândul lor, cu dependențe de substanțe sau alte adicții), până la mame pasional-incestuoase, pasional-criminale șamd.
Fiecare traversă a situațiilor psihopatologice, maladive descrise este însoțită de exemple clinice revelatoare, implicând amenajări ale cadrului terapeutic în funcție de suferințele din relația mamă-copil și chiar mamă-tată-copil, construirea unei relații de reziliență, găsirea/crearea unor soluții posibile, adecvate, pentru depășirea traumei atât de către mamă, cât și de copil:
”Ca să supraviețuiască unei copilării marcate de suferința în relația cu mama, copilul (și, ulterior, adultul care va deveni) va trebui să învețe să trăiască cu acele tulburări, să le îmblânzească și să reușească să facă din ele o forță mai degrabă decât o slăbiciune. Pentru asta trebuie timp și, adesea, să fie ajutat și susținut de un terapeut format în acest tip de îngrijire.”
Este esențială astfel semnificarea, a da sens experiențelor subiective trăite, a integra părți cândva scindate, clivate, a accepta filiația, a perlabora suferințele trăite sau/și moștenite în relațiile cu proprii părinți, pentru a avea forța vitală să dai naștere unei alte vieți, să asumi că ceva din conținuturile familiale se va repeta inter/transgenerațional, să poți accepta părțile indezirabile sau condamnabile a ceea ce au fost părinții și a ceea ce ești pentru a putea crea o matcă vie pentru copii tăi, pentru a transforma relațiile cu descendenții tăi, să te simți îndeajuns de bine în a fi părinte.
”Să-i ajuți pe acești părinți care au cunoscut atâtea dificultăți în relația cu propria mamă ar necesita să-i ajuți să înțeleagă ce presupune dezvoltarea unui copil în general și care sunt reacțiile propriului lor copil. Ar trebui, de asemenea, să-i faci să aibă suficientă încredere în ei înșiși și să renunțe la credința că le este imposibil să fie părinți.”, ne mărturisește Hélène Romano
Cum să abordăm gama largă a suferințelor femeii care devine mamă, cu istoricul său traumatic, dificil, cum să putem sprijini procesul de acceptare de sine, transformare de sine, de reîntregire și de ameliorare a maladiilor, prin ce forme de intervenție terapeutică adecvată fiecărei femei, cum să susținem relațiile fragile mamă-copil, cum să ajutăm dezvoltarea cât mai puțin patogenă a unui copil cu o mamă traumatizată sau în suferință severă? – iată câteva chestionări-explorări-repere pe care le descoperim prin lectura acestei cărți.
DANIELA LUCA
Daniela Luca este doctor în psihopatologie și psihanaliză (Universitatea Paris VII), psihanalistă,
poetă și eseistă. Din 1998 este redactor de carte, editor, consultant științific, traducător. A publicat numeroase articole în reviste de literare și reviste de specialitate (psihanaliză, psihologie). Este autoare a volumelor de eseuri de psihanaliză Cuvinte în negativ (Editura Tracus Arte, 2016) și Estetica Inconștientului (Editura Herald, 2021); este co-autoare a volumului Rușinea – vocea, experiența și vindecarea rușinii în procesul terapeutic (Editura Herald, 2022); printre cele mai recente volume de versuri, amintim Intermezzo (Editura Paralela 45, 2017) și Vatra Luminoasă (Casa de Editură Max Blecher, 2019).
