Simona Poclid, Monștrii cu bot de catifea, Editura Eikon, 2020
Simona Poclid, Pescarul nimicului, Editura Eikon, 2020
Hermann Hesse tocmai a fost depășit (cu succes) pe teritoriul realismului magic de o scriitoare româncă. Simona Poclid scrie romanul Monștrii de catifea (Editura Eikon, 2020) purtând mănușile de dantelă neagră cu care ar putea cineva să fascineze. Paradoxul unei utopii naște controverse. Arhitectura narațiunii impresionează prin măiestria cu care se psihanalizează și se întocmește anamneza unor personaje care sunt convinse că au nevoie de perfecțiune (într-un sistem care promite binele permanent). Accentul nu cade pe faptele concrete, ci pe idei și idealuri. În dialogul personajelor regăsim concepte cheie pentru deslușirea dezideratului cărții: „dreptate”, „victime”, „vinovați”, „iertare”, „adevăr”, „libertate”, iar una dintre multele cugetări înțelepte poate fi scrijelită pe fațada oricărei case:
„omului îi este bine atâta vreme cât nu știe ce gândesc cu adevărat ceilalți despre el. Când însă ești văzut ca actor al unui rău, orice urmă de compasiune din partea mulțimii se pierde.” (p. 21).
La fel ca în Gilead(ul) lui Margaret Atwood din Povestea slujitoarei regăsim și aici un oraș distopic, unde „Făuritorii dreptății” adică „cei mai drepți dintre noi” stabilesc regulile de (con)viețuire: „În orașul nostru nu se comit nedreptăți.” Contrastul dintre sceptic și convinși e construit inteligibil, manierat și minuțios. Textul este dinamic, mizează pe construcția de imagini absurde. Dacă nu știai foarte multe despre îndoctrinare și îngustarea orizontului de referință, Monștrii cu bot de catifea promit să-ți arate drumul spre persuasiune. Atunci când nava se scufundă, e de ajuns să le spui oamenilor că totul e bine, iar ei vor continua să fie uneltele utopiei. M-au convins cele 348 de pagini și l-aș dramatiza oricând pentru o ecranizare spectaculoasă, așa cum a demonstrat că merită.
Iluzionarea și nălucirea, rătăcirea și drama, dorința de a obține informații despre un altul (izul de scotocire), toate aceste metehne umane se regăsesc în romanul Pescarul nimicului (Editura Eikon, 2020). Capitolele sunt de obicei întrebări care îndeamnă la reflecție. Cartea se comportă ca un ghid în măsură să conducă omul pe cărările abrupte ale autocunoașterii ‒ un manifest împotriva materialității. Pescarul nimicului este personajul dezinteresat de scopurile efemere, este Eclesiastul biblic. Izvoarele deșertăciunii sunt nesecate și cu toții par să se adape din ele. Poate fi tentant să petreci timp pe malul pierzaniei și chiar fără să-ți dai seama că ești în constant declin: „Suntem carne și dezgust” (p.15). Conceptul de moralitate este puternic subliniat ca valoare umană, mai ales în schimbul de replici dintre personaje. Îți poți imagina că aceste personaje sunt cu tine, și că dintre ele numai Pescarul nimicului nu vrea altceva decât libertate. Libertatea presupune să nu vrea cu ardoare un anumit lucru care până la urmă să îl facă supusul, deci lipsitul de libertate. Și atunci cum poate trăi fără un scop? Aceasta rămâne întrebarea fundamentală la care să ne gândim. Suntem pregătiți să renunțăm la superficial, la propria nimicnicie și la adevărurile aproximative. Nu e o carte care să ne permită să fim mici. Nu e comod să revezi slăbiciunile firii umane cărora li se dă un nume, o figură, chip și formă.
Nu vreau să fac niște calcule aproximative acum, dar pot să estimez că prozatoarea Simona Poclid se va afla pe lista Premiilor Sofia Nădejde cu următorul său roman. Ca la Virginia Woolf, proza ei are nevoie de timp pentru a se sedimenta în memoria cititorilor, iar formula ei de scriere are nevoie de critici (și avem) excepționali care să-i ofere un loc înalt și meritat în topurile lor, iar istoricii literari cu siguranță așteptau o voce în care să se cuprindă toate inflexiunile pe care le căutau. Monștrii cu bot de catifea și Pescarul nimicului sunt două romane canonice, memorabile, două opere literare, indiscutabil, de referință.
Gabriela Feceoru (ROMÂNIA, Petroșani) 1993.
Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;
Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);
