
Se tot vorbește că noi, bărbații, nu intrăm în terapie pentru că avem o autosuficiență care nu permite dialogul terapeutic și că rezistența noastră la schimbare este mult mai mare decât la femei, având un ego inflamat și expandat. Cu alte cuvinte, un bărbat își rezolvă singur problemele sufletești, interioare, intime. Un bărbat nu are nevoie de niciun intermediar între sine și problema pe care o are.
Scriu articolul acesta doar din experiența empirică de psiholog care a lucrat cu bărbați și din poziția mea de client, atât cu psihoterapeut femeie cât și cu un psihoterapeut bărbat.
Surprinzător, din prisma prejudecăților mai sus expuse, în ultimii ani, majoritatea clienților mei au fost bărbați sau adolescenți de peste 16 ani. Undeva la 55-60% dintre clienți și vorbim de peste 100-120 de bărbați în ultimii doi-trei.
Dacă ar fi să iau elemente statistice aș putea vorbi de 5 motive mari pentru care aceștia au apelat la psihoterapia cu mine:
- Au știut destul de limpede problemele cu care se confruntă și au fost extrem de focusați pe rezolvarea acestora, în principal anxietate, depresie, diverse dependențe, probleme de optimizarea a relațiilor profesionale și de cuplu, bărbați care vin după un/sau în plin proces de recuperare după o boală somatică, care solicită terapie după separarea de parteneră, partener, etc;
- Pentru dezvoltare personală, pe mai multe dimensiuni: relația cu propria persoană și cu ceilalți, dezvoltarea abilităților de comunicare, profesionale, sportive, artistice printr-un nivel ridicat de autocunoaștere, să devină soți/iubiți mai buni, tați mai buni, persoane într-o armonie ridicată cu propriul sine, etc;
- Categoria bărbaților „trimiși” de către partenere, dar care au reușit să rămână în terapie pentru ei. Este categoria de bărbați cărora le spun din prima întâlnirea că „dacă vor terapie pentru partenerele lor, cel mai probabil, este un demers sortit eșecului și că ar fi sănătos să nu ne pierdem, niciunul dintre noi, timpul. Cert este că toți au rămas pentru ei;
- Bărbați care vin, împreună cu partenera, în terapie de cuplu. În general, invocă același tipuri de nemulțumiri, cu precizarea că, partenera este cea care, în majoritatea cazurilor, solicită terapia.
- Bărbați care se confruntă cu o confuzie de orientare sexuală, foarte rar pe disforie de gen, în special bărbați tineri (19-25 de ani). Homosexualitatea masculină este mai greu de acceptat social dar si de către propria persoană decât homosexualitatea feminină. Nu vorbim de bisexualitate unde gradul de autoacceptare este mai ridicat, ci de homosexualitate.
Aici nu am inclus bărbații nevoiți să facă terapie pentru că era o cerință obligatorie a instanțelor judiciare, a serviciului de probațiune sau a recomandărilor unui medic psihiatru pentru chestiuni de sănătate mintală. La fel, am exclus în totalitate evaluările psihologice.
Cert este că un bărbat lucrează extrem de eficient și de focusat într-o terapie.
Nu mi-am propus o analiză ci doar o trecere în revistă a principalelor motive pentru care un bărbat apelează la serviciile de psihoterapie. Probabil voi reveni un articol mult mai amplu, acesta fiind doar un preambul.
Numărul bărbaților conștienți de nevoia de psihoterapie este în creștere și vulnerabilitatea acestora, în sens pozitiv, este din ce în ce mai ridicată, la fel și expunerea. Preocuparea pentru dezvoltarea personală, depășirea cutumelor sociale (bărbații nu se îmbrățișează, nu se valorizează, nu-și spun „Te iubesc!”) ne ajută să fim mai aproape de noi și de persoanele pe care le iubim.
Psihoterapia nu arată o cale, dar poate fi un bun instrument de descoperire și de însoțire pe cale.

CĂTĂLIN STANCIU – fondator, CVO
Psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară, Tiuk, Golan și pentru alte numeroase publicații. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2018). A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.