EPISODUL 2

Duminică, 4 iunie, 2017- Seattle (SUA)

Rusaliile (la noi, în Romania). Nu l-am sunat pe părintele de la biserica Sf. Ioachim și Ana, pentru că precis era în activități specifice. O voi face mâine. La biserica lui va fi al doilea recital pe care-l voi susține în Seattle.

Scrisesem la bancă să blocheze cardul pierdut ieri. Apoi încă o scrisoare că l-am găsit. E vraiște în capul meu și în gesturile mele. Cu schimbarea asta de fus orar și cu emoțiile care au început de când am ajuns pe tărâm american nu-i de mirare nimic.

Mă întreb ce vor face cei de la bancă, aflându-ne noi acum la o distanță considerabilă unii de alții. Verific dacă merge cardul, cumpărând cafea pentru mine și Kia. Funcționează.

Luni, 5 iunie, 2017- Seattle

Încă o verificare. Cumpăr câteva produse de la un magazin care are alimente europene. Merge cardul și acum. Explicabil. În Romania e încă duminică, cine de la bancă să se deranjeze?

Ioana, cea care se ocupă cu activitățile culturale la biserica Sfinții Trei Ierarhi, căreia i-am transmis afișul și niște poze, a conceput deja textul pentru trimis invitații pe email. E bine, concentrat și complet. De acum românii vor ști ce se pregătește. Îmi imaginez că este un eveniment care se poate produce rar. De câte ori vin în nord-vestul Americii, tocmai la granița cu Canada, scriitori din Romania? Mai ales unul care face spectacol. Chiar am s-o întreb pe Ioana dacă a mai existat ceva semănător în ultimii ani.

Marți, 6 iunie, 2017- Seattle

Titus are două interviuri. Unul de dimineață cât încă nu sunt sculat, al doilea la prânz. La ora dinaintea celui de-al doilea merg și eu, cu mașina lui spațioasă. Mă lasă în centru și colind două ore prin apropierea debarcaderelor cu yahturi superbe. La întoarcere mă întâlnesc cu părintele Porcescu. Pare deschis și prietenos. Promite să treacă pe la mine, să bem o cafea. Recitalul al doilea se va ține la biserica lui.

Acasă bem vin cu toții. Mai puțin Luca, evident.

Miercuri, 7 iunie, 2017 – Seattle

Zi plină. Cardul s-a deblocat. Tot Titus a reușit. Am bază pe el și în chestiuni internautice. Am făcut apoi împreună o excursie în localitatea Anacortes. Numele „Anacortes” este o adaptare a numelui lui Anne Curtis Bowman, care a fost soția unuia dintre primii coloniști ai insulelor din apropiere. Este o localitate la malul oceanului Pacific, cunoscută pentru docul și terminalul Washington State Ferries care deservește insulele vecine. Cu timpul, orașul a devenit important pentru tradiția sa de pescuit, pentru industria înfloritoare a conservelor și morilor de cherestea. Cum intri în Anacortes simți tradiția. Orășelul de vreo 15.000 de locuitori se află pe teritoriul istoric al poporului Samish, iar cartierul general al națiunii indiene Samish este în Anacortes. Te surprind clădirile pictate cu figuri în mărime naturală. M-am fotografiat, printre altele, cu un boxer și cu un texan cu pălărie. Am făcut glume cu aceste poze pe facebook, afirmând că locuitorii fac antrenament pentru a fi pregătiți să participe la recitalul meu poetic și că mi-am uitat acasă o pălărie identică cu aceea a texanului.

După câteva sandwich-uri cu pastramă de curcan, am urcat pe muntele Erie de unde priveliștea oceanului, populat cu zeci de insule miniaturale, este o încântare.

Joi, 8 iunie, 2017 – Seattle

Am citit încă un pic din volumul de versuri „Tu știi că te iubesc” al părintelui Dumitru Ichim din Kitchener. Îl voi cunoaște când voi ajunge la Săptămâna Internațională de Cultură Românească de la Hamilton. Îmi place felul în care duce totul spre transcendență. Are stofă de sonetist, e consistent în ideatică și simte ritmul. Cred că este peste nivelul celor de pe la noi care încearcă dificultățile sonetului mai mult din curiozitate.

Titus are din nou interviu, etapa a doua, în centru orașului, la Universitatea creștină Seattle Pacific. Merg cu el, prilej de a face un tur prin parcul Canal Place. Îmi vine să-l asociez cu Bega Timișoarei, doar că aici e la o scară mult mai mare, cu vapoare în toată regula circulând în voie.

Cred că până plec Titus va avea un nou serviciu. Cam ce vrea reușește. Să fie o caracteristică a familiei?

Vineri, 9 iunie, 2017 – Seattle

Am fost la o sală de jocuri pentru copii cu Luca și cu Kia. Cât e el de energic, la cei trei ani ai lui, a rezistat cam o oră, cu preferință pentru arena cu bile colorate.

Am primit programul săptămânii culturale de la Hamilton și vestea că s-a mai adăugat un recital (al treilea) la Vancouver, în 5 iulie, la biserica părintelui Lăpuste.

Sâmbătă, 10 iunie, 2017 – Seattle

Ziua unei mari aventuri. Cu Kia și Luca mergem pe un traseu într-o pădure cu aspect tropical. Poteca o ia abrupt la vale, spre ceva necunoscut. Facem cu schimbul la ținutul lui Luca în brațe. Drumul are o milă. Simt tot mai tare oboseala și mă gândesc cu groază cum va fi drumul întoarcerii, în urcare. Aproape că nu mă simt în stare nici să mă gândesc la ce va fi. La capătul coborârii… oceanul. Numai pentru imaginea aceasta și merita orice, chiar și pentru un vajnic purtător al unei proteze de valvă mitrală. Întoarcerea… calvarul. Găsesc soluția de a-l purta pe Luca pe umeri, dar și așa oboseala se adună peste limita obișnuită și suportabilă. Totuși am ajuns.

Tot restul zilei am stat în pat și cu mare greu, într-un târziu, am simțit domolirea pulsului. Aventură curată.

Duminică, 11 iunie, 2017 – Seattle

Încă mă resimt, dar dau semne de revenire. Merg cu Titus la o oră de vioară. Predă unui băiețel de vreo zece ani. Elevul lui preferat cu care face vioară de la cinci ani. Îmi zice că în curând se poate prezenta la concursuri. Până când termină văd debarcaderul. Întotdeauna o plăcere să-i privești mișcarea lentă imprimată prin fiecare ambarcațiune care pare să aștepte, imobilă, vremea când va ieși în larg. Spectacolul e întregit de formele și mărimile diferite, de la bărci simple cu motor până la yahturi somptuoase. Trec și pe lângă neașteptata statuie a lui Lenin, tronând la o intersecție, anacronică, dacă ne gândim la țara în care este amplasată. Îi rămâne, probabil, doar semnul ineditului și amuzamentului. Apoi acasă, pentru continuarea refacerii în tihna terasei străjuită de brazi și vegetație care ascunde casele frumos orânduite și elegante. O pace specială în jur.

Luni, 12 iunie, 2017 – Seattle

Am febră musculară Ce înseamnă lipsa de antrenament! Cu Titus la altă oră de vioară. Ocazie de a vedea superbul Volunteer Park, cu sera lui magică în care dai peste plante luxuriante în plină revărsare floricolă, multicoloră și diversă ca forme și insinuări pe jardinierele și platourile cu pământ și nisip, laborios așezate și distribuite. Parcul, imens, are arbori cu trunchiuri ciudate, contorsionate. Există și un muzeu cu artă orientală. Oamenii aleargă sau se relaxează. Pacea e stăpână. Mare încărcare de energie!

Marți, 13 iunie, 2017 – Seattle

Cu toții în centrul metropolei. Vedem galeriile cu suveniruri din apropierea portului, apoi celebra piață de pește. Spectacolul aruncării câte unui crap săltăreț, de vreo zece kilograme, de la cumpărător la vânzătorii cu șorțuri de piele e celebru. Mâncăm pește la un restaurant pe malul oceanului și ne suim în caruselul de pe care vezi, de la înălțime, oceanul și orașul, mereu impresionant.

Ajungem târziu acasă. Luca nu e în apele lui. Probabil dințișorii noi care încep să se ivească pe alocuri. Noapte agitată, cu Kia și Titus făcând cu rândul la plimbatul micuțului. Luca are o tunsoare nouă. Kia e specialistă și inventivă în așa ceva. I-am remarcat deseori ideile și proiectele. Mereu ceva schimbat care să dea ritm, să nu plictisească ochiul.

Repet textul recitalului meu de sonete. Îmi găsesc pentru asta timp în fiecare zi. Este activitatea mea principală, timp de câteva luni, în fața românilor de peste ocean. Trebuie să fiu oricând pregătit. Este contribuția mea originală, contactul inedit al spectatorilor cu poezia, ridicarea ei la rang de spectacol. Merită orice efort și, oricât aș rămâne eu în zona modestiei, nu pot să nu realizez că ceea ce fac și transmit, maniera în care o fac, este unică.

Miercuri, 14 iunie, 2017 – Seattle

Nu poți să-ți planifici multe pe o vreme ploioasă. Kia a plecat cu Luca la sora ei. Pe lângă cei doi verișori, are acolo și alți copii cu care să se joace. Eu cu Titus am plecat la magazinul cu mărfuri europene. Era închis, plecaseră în concediu. Am aflat că programul lor de lucru este mai întotdeauna incert. Nu se explică cum își câștigă existența cei ce dețin magazinul, dacă programul nu e bine stabilit, deschid în unele zile, închid în altele, schimbă orarul. Până și faptul că nu reușesc să mențină măcar două schimburi pe zi pentru a-și spori vânzările, nu e semn de stabilitate. Pentru cei de aici e destul de ciudat. Pentru mine, venit din România, e ceva cu care m-am obișnuit. Am bătut un drum mai lung traversând orașul imens de la est la vest, până la un magazin similar. Am cumpărat un borcan de zacuscă, unul cu icre, niște tobă și două plăcinte, una cu varză pentru mine și alta cu carne pentru Titus. Le-am devorat în mașină, pe drumul de întoarcere. Când ajungem acasă, Kia pregătește a doua porție de coaste braziliene, plus desertul de plăcintă cu rubarber, asezonată cu o porție de frișcă făcută la blender.

Lucrez și la programul Săptămânii Internaționale de Cultură Românească de la Hamilton, la rugămintea părintelui Ichim. Urmează să fie distribuit cu vreo două săptămâni înainte de eveniment.

Joi, 15 iunie, 2017 – Seattle

Mâine începe sarabanda recitalurilor mele. Primul va fi la ora 19 la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Mountlake Terrace.

Azi, o plimbare pe o ploaie mocănească. Dar face bine. Continui să repet totul în gând, în timp ce pantalonii au genunchii uzi. După masă, preluarea lui Luca de la babysitter. Joacă acasă și program de seară. O convorbire cu părintele Ichim pentru afiș. Îl ajut și cu asta, deși ar trebui să aibă oameni în jur pentru o manifestare internațională ajunsă la ediția 50. Îi trimit lui Zoli textul pentru afiș. De la Emilia aflu că în Toronto se pregătesc chiar două recitaluri. Emilia rămâne un model de om cu disponibilități în domeniul artistic. Ar putea face carieră ca impresar. Chiar am să-i propun când ne vom vedea în direct.

Da, mâine e prima zi cu adevărat importantă.

***

P.S. Reamintesc că la finalul fiecărui episod voi plasa câte un sonet din recitalul meu, în ordinea în care textele au fost rostite și jucate. Adăug și câteva notații de mișcare, invitându-vă astfel să fiți partenerii mei la spectacol.

Interpretul repetă versul „ E semn profund că-ncep să mă trezesc” cu care se termină primul sonet recitat. Se scoală de pe scaun și cu aceeași mișcare lentă se îndreaptă spre spectatori. Îi privește pe rând, căutând să descopere starea lor, mișcarea interioară a fiecăruia. Sonetul următor îl recită, colocvial, cald, cu adresă directă către unul sau altul dintre cei prezenți, la fiecare nou pronume „tu” care marchează strofele sonetului. Se întoarce când spre unul când spre altul, subliniind, prin glas și atitudine, întrebarea pe care o conține fiecare strofă.

Tu cel ce cauți taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Și năzuiești spre-adâncile monade
Spune-mi cinstit: ascunzi sub pleoape milă?

Tu cel ce-ntinzi necercetate nade
Pe luciul apei, curgere fragilă,
Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă
Prin ochiul gol al vastelor năvoade

Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline
Cu-n singur fir de iarbă din ogor
Şi vrei să strângi nădejdile ciorchine

În duhul frunţii, vag şi temător,
Răspunde-mi, frate, sincer fii cu tine
Eşti zeu de-acum sau eşti tot muritor?

VA URMA