Sunt multe cazurile în care primele semne ale unei posibile tulburări din spectrul autist observate de către părinţi, familia extinsă, cadre didactice, îi determină pe părinți să solicite o evaluare a nivelului de dezvoltare a copilului. Aceste tipuri de evaluări sunt realizate de către psihologii clinicieni și psihiatri. Când vorbim de TSA, ne referim la comportamente în deficit: limbaj slab dezvoltat, abilităţi sociale reduse, lipsa fricii faţă de pericolul real, evitarea contactului vizual şi comportamente în exces: manipulare atipică a jucăriilor, frustrare/tantrumuri atunci când apar schimbări minore în desfăşurarea activităţilor zilnice, hiperactivitate fizică, ataşament inadecvat pentru obiecte, hipersensibilitate la sunete.
Diagnostic DSM 5
Conform criteriilor de diagnostic DSM-5 (2013) tulburarea din spectrul autist se defineşte prin întrunirea următoarelor criterii:
a) carențe persistente în comunicarea și interacțiunea socială care survin în numeroase contexte și care se manifestă, la momentul actual ori în antecedente, prin: carențe în reciprocitatea socio-emoțională, carențe în comportamentele de comunicare nonverbală utilizate în interacțiunile sociale, carențe în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor;
b) modele restrictive, repetitive de comportament, de interese sau activități, la momentul actual sau în antecedente (cel puțin două din): activități motorii, utilizarea obiectelor și vorbirea – toate cu caracter stereotip și repetitiv; insistența pentru uniformitate, aderența inflexibilă la rutină sau ritualizarea modelelor de comportament verbal și nonverbal; interese foarte restrictive și fixate care au intensitate anormală; hiper sau hipoactivitate la stimuli senzoriali sau interes neobișnuit față de elementele senzoriale ale mediului înconjurător;
c) simptomele trebuie să fie prezente în perioada timpurie de dezvoltare;
d) simptomatologia provoacă afectarea semnificativă în plan social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare la momentul actual;
e) aceste perturbări nu pot fi explicate mai bine prin prezența dizabilității intelectuale.
Părinţii încep să îşi pună întrebări privind cea mai bună abordare: să îl înscrie pe copil în învăţământul de masă sau să amâne această decizie, la ce aspecte să fie atenţi atunci când vor să înceapă terapia, cum pot îmbunătăţi interacţiunea dintre ei şi copii, cum vor face faţă celorlalte responsabilităţi zilnice. Impactul la aflarea diagnosticului de tulburare în spectrul autist se răsfrânge asupra tuturor planurilor vieții, fie că este vorba de carieră, relaţia cu copilul, cea de cuplu, relaţia cu familia extinsă. Un alt aspect important este legat de obţinerea resurselor financiare în vederea susţinerii terapiei zilnice a copilului.
În situaţia în care părinţii aleg să îl înscrie pe copil într-un program terapeutic, încă de la primele semne, psihologul îi poate ajuta să înţeleagă concret cu ce se confruntă, care sunt metodele de abordare cele mai eficiente. În ceea ce îl priveste pe copil, acesta are şansa să recupereze din deficitul pe ariile de dezvoltare în întârziere şi să dobândească abilităţi pentru a face faţă rutinei, interacţiunii cu familia şi cu ceilalţi copii.
Un alt punct cheie îl constituie alegerea echipei terapeutice. Recomand o bună informare cu privire la alegerea centrului sau a psihologului/analistului comportamental. Aspecte importante în alegerea echipei sunt: experienţa membrilor, cunoaşterea aprofundată a metodelor şi principiilor analizei comportamentale aplicate (abordare care s-a dovedit a fi una din cele mai eficiente în cazul copiilor cu TSA, având o solidă bază ştiinţifică) pe care aceștia o au, participarea la cursuri de formare recunoscute la nivel naţional şi internaţional necesare pentru obţinerea acreditării şi formarea continuă. Triunghiul copil – părinte – echipă terapeutică (formată din coordonator, terapeuţi, shadow/umbră) are rol determinant în evoluţia copilului, liantul fiind comunicarea constantă şi implicarea tututor membrilor.
În ceea ce priveşte implicarea părinților în procesul terapeutic al copilului, experienţa din cadrul centrelor în care am activat ca terapeut şi coordonator în analiză comportamentală aplicată, îmi spune că în proporţie de 70% din cazuri, mama este cea implicată în proces şi în rutina copilului renunțând la partea profesională pentru a se dedica, uneori integral, recuperării copilului, iar tatăl contribuie financiar la susținerea copilului.
Psihoterapia în cazul părinţilor copiilor cu tulburare de spectru autist îi va ajuta în procesul de conştientizare si acceptare a diagnosticului, la înţelegerea şi aderarea părinţilor la planul de intervenţie terapeutic, familia devenind, în acest fel suport, în dezvoltarea copilului.
GABRIELA GRECU
